Compania japonezo-germană „Sumitomo Electric Bordnetze SE” (SEBN) și-a deschis oficial filiala de producție din Orhei – SE Bordnetze SRL.
La ceremonia de deschidere, care a avut loc astăzi, au participat persoane de la vârful companiei-mamă, reprezentanți ai Executivului republican, ai corpului diplomatic și ai administrației publice locale.
Mitsuo Nishida, vice-Președinte Executiv al Sumitomo Electric Industries Ltd., s-a arătat convins că uzina de la Orhei se va dezvolta și va contribui semnificativ la piața muncii și economiei din Moldova.
Premierul Pavel Filip a mulțumit pentru investiția japonezo-germană făcută în R. Moldova, precizând că o investiție de milioane de euro înseamnă și contribuții importante în bugetul de stat.
Directorul financiar al filialei din Orhei – SE Bordnetze SRL, Igor Corman, a declarat că pentru deschiderea fabricii s-a muncit de la zero, el fiind primul angajat, iar apoi, cu implicarea angajaților și suportul colegilor din România, pas cu pas, a fost dezvoltată SEBN MD.
Jerzy Laluk, director de producție SE Bordnetze SRL s-a arătat convins că capitalul japonez, tehnologia germană și implicarea angajaților vor contribui la dezvoltarea întreprinderii”.
Construcția întreprinderii, cu suprafața de 27 000 metri pătrați, a început în august 2016. SE Bordnetze SRL este o filială a Sumitomo Electric Bordnetze și a fost înregistrată în decembrie 2015. În prezent, SEBN MD are aproximativ 500 de angajați și planifică să crească numărul acestora până la 2500. Filiala va produce cablaje electrice pentru automobile.
Proiectul de investiții este implementat în cadrul Zonei Economice Libere Bălți, localizată în orașul Orhei, Republica Moldova.
Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN) este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 33 de mii de angajați din 15 țări. SEBN este membru al grupului japonez Sumitomo Electric Industries, care are o istorie de peste 400 de ani, cu aproape 400 de filiale în toată lumea. Portofoliul producătorului include sisteme de cablaje, componente electrice și electronice. Clienții Sumitomo Electric Bordnetze sunt, în mod special, cei din Grupul Volkswagen – mărcile Volkswagen, Audi, Seat, Skoda, Bugatti și Porsche.
sursa: tribuna.md