Premierul Vlad Filat, a declarat, după şedinţa de Guvern de la Bălţi, că marţi, 31 iulie, „a avut loc protestul milionarilor şi nu al agricultorilor”.
Impozitele trebuie să fie plătite de către toţi. În rezultat ar putea apărea situaţia în care să nu fie destule venituri la buget pentru a acoperi necesităţile sociale”, susţine prim-ministrul.
Potrivit lui Filat începând cu anul viitor, agricultorii din Moldova vor putea accesa fonduri externe pentru investiţii în infrastructura agricolă
Totodată, Vlad Filat a lăsat să se înţeleagă că prin aceste manifestări s-a vrut o demonstraţie de putere şi i-a îndemnat pe fermieri să se ocupe cu creşterea eficienţei în agricultură.
Amintim că ieri mai mulţi agrigultori din întreaga republică au protestat contra majorării TVA în agricultură de la 8% la 20%.În raionul Orhei s-a protestat la Brăviceni şi Ivancea. Unul dintre protestatari a declarat că acumularile la buget ar creşte dacă s-ar controla mai riguros importurile la vama şi a admis că agricultorii pe viitor ar putea, in semn de protest, bloca vămile.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…