Cariera politică a premierului Vlad Filat merge spre apus, iar decesul său politic este inevitabil. De această părere este liderul Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, care afirmă că premierul se înnăduşă în îmbrăţişarea fatidică a prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, transmite Info-Prim Neo.
Sergiu Mocanu a declarat că în Partidul Liberal-Democrat, al cărui lider este Vlad Filat, se produce o revoltă. El a făcut referire la spusele deputatului liberal-democrat, Ion Butmalai, care ar fi declarat că dosarele intentate împotriva firmelor lui Plahotniuc sunt imediat preluate de procuratură fără a mai fi cercetate. Sergiu Mocanu spune că această declaraţie a fost făcută fără acordul şefului de partid, reprezentând un semn că membrii PLDM nu sunt de acord cu împăcarea dintre Filat şi Plahotniuc.
„Vlad Plahotniuc, are structuri bine puse la punct în toate domeniile, are tehnică de ascultat telefoane, buget special pentru a plăti salarii procurorilor şi judecătorilor şi 500 de persoane bine pregătite în două firme de pază. Iar structurile lui sunt mai eficiente decât structurile statului”, a declarat Sergiu Mocanu în cadrul unei conferinţe de presă.
Liderul „Antimafie” susţine că Moldova este guvernată din umbră de către structuri mafiote internaţionale, iar situaţia prezentată de guvernanţi este una simulată şi că la toamnă ţara va intra într-o criză bugetară imensă. „La 10 km de capitală nu se mai întâmplă nimic, acolo se află o ţară părăsită. În provincie structurile partidelor alese nu întreprind nimic, nu activează, ci caută cum să mai toace nişte fonduri”, a spus Sergiu Mocanu.
Totodată, Sergiu Mocanu susţine că Vlad Plahotniuc planifică nu doar reformatarea PDM, ci a întregului sistem politic din ţară. „Plahotniuc nu mai are nevoie de Marian Lupu, iar unicul lucru care îl face să mai păstreze această păpuşă la guvernarea partidului este că nu a reuşit introducerea votului majoritar şi el ştie că partidul său nu are nicio şansă să treacă pragul electoral dacă va fi el la conducerea formaţiunii”, s-a dat cu părerea liderul „Antimafie”, făcând referire la faptul că Vlad Plahotniuc propune introducerea votului uninominal.
sursa:info-prim.md