Select your Top Menu from wp menus

Filat mai are un PĂCAT: După ce fost arestat, a absentat NEMOTIVAT din Parlament

Un Raport parlamentar, cu date despre frecventarea şedinţelor Parlamentului de către deputaţi, arată că liberal-democratul Vlad Filat a admis 36 de absenţe nemotivate. Asta, în perioada după ce imunitatea parlamentară i-a  fost ridicată, acesta  fiind reţinut chiar în sediul Parlamentului, iar apoi şi arestat. 

Deputații din fracțiunea PLDM  din Parlament au avut anul acesta 88 de absențe, scrie Agora.md. O mare parte dintre acestea  aparțin deputatul Vlad Filat, escortat anul trecut chiar din plenul Legislativului la CNA. Totuși,  raportul parlamentar pentru anul 2016, absențele lui Filat au fost scrise drept nemotivate.

Potrivit raportului, Filat nu a fost exclus de pe lista deputaților PLDM din Parlament, însă motivul lipsei sale nu a fost indicat, iar responsabilii pentru raport   i-au catalogat  absențele drept nemotivate. Fostul premier, care se află în arest din octombrie trecut, are 36 de absențe nemotivate pentru anul curent, 2016.

Cu aproape două luni în urmă, prima instanţă l-a condamnat pe  Vlad Filat  la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/filat-mai-are-un-pacat-dupa-ce-fost-arestat-a-absentat-nemotivat-din-parlament/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19