Select your Top Menu from wp menus

Filat explică de ce a votat cu PCRM

Preşedintele Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, a ieşit în public cu mai multe declaraţii . Filat a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că decizia de a vota pe 3 mai  mai multe legi împreună cu Partidul Comunistilor  a fost una necesară şi a fost asumată.

„Aceste măsuri fac parte din efortul de protejare a integrării europene. PLDM este un partid pro-european şi va acţiona, iar cei care cred în democraţie trebuie să o apere. PLDM va continua să implementeze acţiuni pentru a fortifica instituţiile statului”, a subliniat liberal-democratul.

Referindu-se la demiterea procurorului general, Vlad Filat a menţionat că  Gurin are calităţi bune, dar “această demisie a venit în urma unei concluzii a comisiei parlamentare care a stabilit unele abateri de la lege”.

„Au fost momente când PLDM era singura formaţiune care promova ideea integrării europene, nu vreau să reproşez, însă mulţi din cei care acum se declară pro-europeni, cu un an în urmă erau euro-sceptici. În ultimele zile am discutat cu mai mulţi oficiali europeni şi le-am prezentat poziţia PLDM”, a adăugat acesta.

sursa: Moldova.ORG


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/filat-explica-de-ce-a-votat-cu-pcrm/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19