Surprize în cazul perchezițiilor desfășurate în noaptea de vineri într-un club de noapte din Chișinău.Vineri , în timpul operațiunii polițiștilor, printre clienții localului s-au regăsit și fiii președintelui țării, Nicu și Ștefan Timofti. Poliția a anunțat că persoanele suspecte de întrebuinţare şi comercializare a drogurilor au fost îndreptate la Dispensarul Republican de Narcologie, pentru colectarea probelor de sânge. Interesant este faptul că feciorii șefului statului au avut parte de unele privilegii, față de ceilalți vizitatori ai clubului.
Potrivit informațiilor, ei au fost scoși pe furiș din local, pentru a nu fi testați la Dispensarul de Narcologie. Informația a fost confirmată pentru Kankan.md de unii vizitatori, care se aflau în acel moment în local. Potrivit lor, este scandalos faptul că fiii președintelui țării au fost scutiți de procedura la care au fost supusi vizitatorii clubului. Pe de altă parte, unii spun că în afară cei doi, și alte persoane au fost scutite de efectuarea testelor, deoarece s-au dovedit a fi funcționari de stat sau pur și simplu copiii unor persoane cu funcții înalte în stat.
In cadrul perchezițiilor, toți vizitatorii clubului au fost legitimați și s-au ales cu procese verbale. În acest context, apar multe semne de întrebare în privința acestei operațiuni.
Amintim că printre cei reținuți noaptea de vineri , a fost și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi. Politicianul a scris pe pagina sa de Facebook că polițiștii l-au percheziționat în club și că a fost trimis la Dispensarul Narcologic pentru teste.
sursa: kankan.md