Fiecare al doilea pacient internat cu COVID-19 la Spitalul din Orhei este în formă gravă. 19 localități din raionul Orhei sunt în cod roșu.

În raionul Orhei 19 localități, inclusiv municipiul Orhei se află în cod roșu. Potrivit unui comunicat al Centrului de Sănătate Publică Orhei situația epidemiologică în raionul Orhei pentru săptămâna 17-23.01.2022 prin infecția Covid-19 rămâne a fi una alarmantă. Conform datelor, în raionul Orhei avem o incidență de 258 la 100 mii populație, sau 299 cazuri noi.

Totodată din 1 ianuarie 2022, în secția COVID-19 a Spitalului raional Orhei, au fost internați 137 de pacienți maturi cu infecția SARS-CoV-2, caz confirmat. Copiii și femeile gravide, în continuare se transferă pentru tratament în instituțiile medicale din municipiul Chișinău, anunță un comunicat al Spitalului Raional Orhei plasat pe pagina de facebook a acestuia.

În ziua de 25 ianuarie 2022, se află la tratament 84 de pacienți cu infecția SARS-CoV-2. Din numărul total de pacienți internați, numai 49 pacienți sau 37% au fost vaccinați anti COVID-19.

De menționat că, din numărul total de pacienți aflați la tratament, cu forme ușoare de COVID-19 nu este nici unul, însă 42 sau fiecare al doilea este în stare gravă. Patru pacienți sunt în stare extrem de gravă și au respirație invazivă, prin masca CPAP.

În ultimele două săptămâni (a treia și a patra, 2022), se atestă o creștere considerabilă, cu circa 56%, a internărilor în secția COVID-19.

Menționăm că, pacienții se prezintă la spital tardiv, cu forme grave de COVID-19, fiind afectate mai multe sisteme și organe, după tratamente autoadministrate la domiciliu. Uneori, acești pacienții supraviețuiesc numai câteva ore de la spitalizare.

Îmbucurător este faptul că, 40 (30%) din pacienți au fost externați cu însănătoșire pentru a continua supravegherea la medicul de familie și reabilitare, se spune în comunicatul SR Orhei.
Amintim că în raionul Orhei Comisia Extraordinară în Sănătate Publică a permis organizarea evenimentelor, nunților etc. dar și  a învățământului cu prezența fizică, în contradicție cu măsurile anti-epidemice aprobate la nivel national.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago