Festivalul DescOperă, ediţia a 2-a, în cifre: 3 seri, 500 de artişti, 5000 de spectatori

Organizatorii Festivalului muzicii clasice în aer liber descOPERĂ, care a avut loc în zilele de 9, 10 şi 11 iunie la Butuceni, Orheiul Vechi, au făcut totalurile evenimentului. Potriivit comunicatului difuzat presei, la cea de 2-a ediţie a DescOperă au partipat peste 500 de artişti şi approape 5000 de spectatori. Concertele prezentate în cele 3 seri de festival au inclus creaţii de Bach, Dvorak, Smetana, Verdi, Strauss, Bizeţ și Wagner, interpretate într-un amfiteatru natural.

În programul celor trei zile au evoluat Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și Capela Corală Academică „Doina”, iar primul concert a avut loc în Teatrul de Vară Butuceni. În a doua seară de festival, a fost interpretată opera Carmen, compusă de Georges Bizeţ. Regia spectacolului a fost produsă de oaspetele special Andrea Battistini din Italia. Pe scena teatrului din lunca râului Râuţ au evoluat soliștii de operă, orchestră, corul de copii „Rapsodia” și corul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Prim Maestru de Cor – Oleg Constantinov, Maestru în Artă. Scenografia acestui spectacol îi aparține lui Iurie Matei, Artist al Poporului. În rolurile principale au fost Nadia Stoianova solista Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și invitatul special Ruslan Yudin, din Moscova, Rusia.
Seara de închidere a festivalului cu numele „Vă inspiră Johann Strauss? Descoperă-l pe Regele Valsului la Butuceni” a inclus muzică selectă din creația compozitorului austriac, interpretata de orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, pe scena construită direct pe râul Râuţ. Cele trei spectacole au avut loc pe trei scene diferite pentru a da personalitate reprezentațiilor.

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

3 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

3 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

3 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

5 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

5 zile ago