Categories: EconomicSocialȘtiri

Fermierii mici și mijlocii vor beneficia de compensarea integrală a accizei la motorină

Producătorii agricoli micro, mici și mijlocii vor beneficia de compensarea accizei la motorina utilizată de la începutul anului curent,  în valoare de până la 100% sau 2980 lei/tonă. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Executivului.

Totodată, se va achita integral acciza la motorină pentru toate tipurile de exploatații din sectorul zootehnic. Producătorii agricoli mari vor beneficia de compensații în cuantum de 30% sau 894 lei/tonă. 

În acest scop, din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor fi alocate suplimentar 120 milioane lei. Astfel, Fondul pentru rambursarea integrală a accizei pentru producătorii agricoli  va constitui 320 milioane lei.

Solicitanții de compensații vor putea depune pe parcursul anului două dosare la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură sau câte un dosar per semestru. Plafonul maxim pentru un beneficiar este de 200 mii de lei anual, dublu față de prevederile anterioare. Astfel, noile modificări vor permite producătorilor agricoli mici și mijlocii să efectueze lucrări mecanizate pe cca 800 ha.

Modificările au fost efectuate în contextul scumpirii motorinei, atât în plan internațional cât și național. Sursele financiare prevăzute pentru compensarea accizei la motorină vor asigura producătorii cu mijloacele financiare necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de sezon și întreținerea întreprinderilor zootehnice.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago