Fenomenului corupției ce subminează securitatea națională, discutat în cadrul ședinței extraordinare a Colegiului SIS

Activitatea de prevenire și combatere a fenomenului corupției ce subminează securitatea națională a fost declarată prioritară în cadrul Serviciului de Informații și Securitate pentru anul 2021.

Obiectivul a fost aprobat în cadrul ședinței extraordinare a Colegiului Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, desfășurată la 30 decembrie 2020, urmare a discuțiilor purtate de către Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, și Alexandr Esaulenco, directorul SIS.

În alocuţiunea sa, Alexandr Esaulenco s-a referit la sarcinile pe care urmează să și le asume instituţia pe parcursul anului 2021 şi măsurile speciale de competenţă funcţională ce vor contribui la asigurarea şi menţinerea securităţii naționale.

La fel, directorul SIS a făcut o retrospectivă a activității și a reiterat principalii factori de risc de natură internă și externă ce s-au conturat pe parcursul anului curent, dar și care au fost acțiunile Serviciului orientate în direcția anihilării acestora atât din punct de vedere informativ, cât și contrainformativ.

Un subiect aparte a fost acordat fenomenului corupţiei care s-a manifestat în ultimii ani ca cea mai gravă formă de ameninţare la adresa securităţii naţionale, reflectată inclusiv prin numărul de investigaţii ale ofițerilor de informații și securitate pe manifestările cu cel mai mare impact economico-social.

La fel, a fost menționat că instituția a avut în vizor mai multe procese corupţionale în diverse sectoare cum ar fi: organele de stat, justiţie, ramurile strategice ale economiei naţionale, sectoarele financiar-bancar, fiscal, vamal etc.

Directorul Serviciului a enumerat un şir de priorităţi ce urmează a fi puse în aplicare în perioada imediat următoare pentru a preveni și descuraja infracțiunile de corupţie şi formele asociate acesteia. Unele care se impun în mod imperios vizează dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor instituţionale şi concentrarea maximă asupra sectoarelor de impact privind securitatea naţională, precum și dezvoltarea capacităţilor combative asupra fenomenului ale Serviciului de Informaţii şi Securitate.

 La finele şedinţei, Colegiul a adoptat o hotărâre privind subiectele abordate, venind cu propuneri şi stabilind termeni de realizare a acestora.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago