Femeile se uită la sânii interlocutoarelor la fel de mult ca bărbaţii STUDIU

Femeile întârzie cu privirea pe sânii interlocutoarelor la fel de mult ca bărbaţii, însă din alte motive, dezvăluie un studiu american, preluat de Le Figaro.

Autorii studiului, Sarah Gervais şi Michael Dodd, de la Universitatea Nebraska-Lincoln, sunt specialişti într-o teorie (‘Objectification Theory’) care studiază modul în care privirea aţintită asupra părţilor sexuale ale corpului feminin (piept, coapse) acţionează asupra sănătăţii mentale. Studiile de acest gen tind să arate că reducerea femeilor la statutul de obiect le poate genera acestora anxietate, le poate scădea performanţele intelectuale şi genera autocenzură.

Gervais şi Dodd au dorit să verifice în special o idee extrem de răspândită, conform căreia ‘privirea insistentă’ este cu precădere apanajul bărbaţilor şi că aceasta este cu atât mai insistentă cu cât silueta persoanei observate răspunde canoanelor actuale ale frumuseţii (piept ferm, talie fină).

În acest scop, ei au solicitat unui număr de 65 de studenţi licenţiaţi în psihologie (29 de fete şi 36 de băieţi) să evalueze fotografiile a circa 10 femei. Acestea erau retuşate uneori cu ajutorul logisticii informatice, pentru a le accentua atributele (pieptul mărit, talie subţiată) sau pentru a le atenua (talie îngroşată, piept mai mic). Studenţii erau echipaţi cu o tehnologie pentru monitorizarea mişcării ochilor (eye-tracking).

Rezultatul a fost acela că femeile întârziau cu privirea la fel de mult ca bărbaţii pe pieptul şi talia femeilor, însă, spre deosebire de bărbaţi, ele făceau acest lucru ‘mai degrabă pentru a se compara cu semenele lor’, precizează Sarah Gervais. În acelaşi timp, observatorii masculini percepeau siluetele ‘foarte feminine’ în mod mai favorabil, chiar dacă acestora li s-a cerut să se concentreze pe personalitatea pe care o degaja fotografia.

Totuşi, un clişeu a fost spulberat de noul studiu: chiar dacă li s-a solicitat să evalueze aspectul exterior al modelelor, bărbaţii, la fel ca femeile, au întârziat mai mult pe faţa decât pe sânii sau coapsele persoanei observate.

sursa: agerpres.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago