Federaţia Naţională a Fermierilor renunţă la protestele anunţate pentru data de 20 septembrie, se arată într-un comunicat emis de organizaţie, relatează Radio Moldova.
Reprezentanţii Federaţiei precizează că în urma acţiunilor întreprinse din Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ca răspuns la revendicările agricultorilor şi în urma consultărilor din ultimele zile cu membrii Federaţiei, au hotărât să se abţină de la organizarea protestului anunţat anterior.
Amintim că marţi, Federaţia Naţională a Fermierilor şi Asociaţia Forţa Fermierilor au anunţat că vor organiza o acţiune de protest la 20 septembrie cu scoaterea tehnicii agricole în stradă.
Agricultorii s-au arătat nemulţumiţi că autorităţile nu au realizat cele trei solicitări de bază – reeşalonarea datoriilor, acordarea facilităţilor fiscale şi majorarea fondurilor pentru subvenţionarea fermierilor afectaţi de secetă. În acelaşi timp, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vladimir Bolea a declarat că toate cerinţele agricultorilor sunt realizate.
sursa: trm.md