FC Milsami ameninţă cu retragerea din Campionatul Naţional.

Conducerea clubului din Orhei ameninţă cu retragerea din Campionatul Naţional, din sezonul viitor. Petru Jardan, vicepreşedintele orheienilor a declarat  că va retrage echipa din Divizia Naţională 2012-2013, informeaza   Moldfootball.com.  Asta,  dupa o saptamana de la meciul din  semifinala Milsami Orhei – Dacia Chişinău, care a provocat scandal in lumea fotbalului moldovenesc.

– La finele sezonului vom avea o discuție cu conducerea clubului și vom decide dacă merită să continuăm ce facem. Echipa este defăimată în ultimul timp și conducerea stă la dubii dacă să mai investească bani în club sau nu, – a declarat Jardan.
Aceste declaraţii au intervenit după ce Preşedintele Federaţiei, Pavel Ciobanu, a declarat la scurt timp după meciul Milsami – Dacia din semifinale că partida, jucata pe terenul complexului sportiv din Orhei, ar fi fost aranjata. Milsami a învins în acel meci cu scorul de 5-4, calificându-se în premieră în marea finală.
Jardan a menționat că indiferent dacă Milsami-Ursidos va părăsi campionatul sau nu, echipa va evolua totuși în Cupele Europene dacă va obține calificarea.
De mentionat ca pe site-ul oficial al Milsami pana in prezent nu se gaseste o reactie oficiala fata de acuzatiile de blat din semifinala Cupei. Asta spre deosebire de echipa FC Dacia care inca saptamana trecuta a dezmintit aceste acuzatii .
Meciul final dintre Rapid şi Milsami se va juca duminică, 27 mai, de la ora 17:00, la Orhei.

sursa: moldfootball.com

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago