Colegii din AIE au respins propunerea liberalilor de a declara ziua de 16 mai drept zi de doliu naţional şi de a organiza o şedinţă specială a Parlamentului în ziua respectivă. Iniţiativa a fost votată de doar 23 de deputaţi, restul votând împotrivă.
„Îmi exprim regretul profund pentru atitudinea şi mai ales pentru procedura afişată. Ne prefacem morţi în popuşoi. Este o laşitate şi lipsă de demnitate. Nu este vorba de o acţiune de PR a PL, dar despre adevărul istoric”, a declarat vicepreşedintele PL, Ion Hadârcă.
Reamintim că şi ieri au fost discuţii aprinse între liderul liberal, Mihai Ghimpu, şi deputatul neafiliat, Igor Dodon, în şedinţa Parlamentului pe marginea acestui subiect. Astfel, Ghimpu a propus ca ziua de 16 mai să fie declarată drept zi de doliu naţional, iar socialistul Dodon spune că o astfel de decizie ar pune în pericol relaţiile cu Federaţia Rusă
„Propun să organizăm o şedinţă specială în data de 16 mai. Se împlinesc 200 de ani de la evenimentele tragice şi tot ce avem astăzi este sărăcie, corupţie comunism. Propun să declarăm zi de doliu pe 16 mai pentru acest mult pătimit pământ”, a declarat, Mihai Ghimpu.
„Nu putem să punem în pericol relație importante cu Federaţia Rusă. Sunt nişte idei năstruşnice, iar noi trebuie să avem o poziţie clară”, i-a replicat Dodon.
”Nu-i permiteți să vorbească aiurea acestui neafiliat, nu reprezintă o fracțiune parlamentară, este un rătăcit”, i-a răspuns Ghimpu.
Anterior, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă a dispus ca la 16 mai drapelele de pe instituţiile din Chişinău să fie coborâte în bernă.. Reamintim că la 16 mai 1812 Basarabia a fost anexată de către Imperiul ţarist.
sursa: 24h.md