Select your Top Menu from wp menus

Familia lui Michael Jackson A RENUNŢAT la despăgubirile cerute medicului Conrad Murray

Familia lui Michael Jackson şi-a retras cererea prin care solicita despăgubiri de 100 de milioane de dolari din partea lui Conrad Murray, ultimul medic personal al megastarului, scrie International Business Times.

Părinţii cântăreţului, Katherine şi Joe, dar şi copiii săi, Prince, Paris şi Prince Michael II, au decis să retragă această cerere, întrucât Conrad Murray este foarte aproape de a fi declarat falit, iar justiţia i-a anulat licenţa de practicare a profesiei de medic, informează contactmusic.com, citat de antena3.ro.

Astfel, procuratura din Los Angeles a anulat audierea la tribunal, programată iniţial pentru marţi, 23 ianuarie.

Familia Jackson ceruse ca medicul Conrad Murray – condamnat în noiembrie 2011 pentru uciderea involuntară a starului – să o despăgubească pentru suma importantă pe care Michael Jackson ar fi trebuit să o încaseze de pe urma seriei de 50 de concerte pe care cântăreţul american urma să le susţină la Londra, începând din iulie 2009.

În cadrul procesului însă, chiar şi procurorii americani s-au declarat de acord cu faptul că medicului Murray îi va fi imposibil să plătească despăgubiri de 100 de milioane de dolari.

Medicul lui Michael Jackson a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru moartea megastarului de magistraţii din Los Angeles.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/familia-lui-michael-jackson-a-renuntat-la-despagubirile-cerute-medicului-conrad-murray/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19