În prezent, în Republica Moldova se implementează un program de vaccinare împotriva virusului papiloma uman, iar beneficiarele sunt fetele. Vaccinul se numește Gardasil și, odată administrat, previne dezvoltarea cancerului de col uterin, boală care răpune anual circa 170 de femei din țara noastră. Periodic, pe portalul Noi.md, sunt publicate articole despre ”pericolele vaccinării cu Gardasil”. Jurnaliștii fac trimitere la diferiți experți străini, dar nu operează cu date statistice. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției sociale din Republica Moldova, nicio persoană de la noi, vaccinată cu Gardasil, nu a avut de suferit.
La 8 august curent, Noi.md a titrat: «Păziți-vă de aceste vaccinuri, ca de foc!» – avertizează presa străină, articol în care se menționează că vaccinul quadrivalent Gardasil de fapt: „…sunt total inutile contra cancerului de col uterin, dimpotrivă, într-un șir de cazuri ele sporesc probabilitatea lui”. De asemenea, autorul anonim scrie că: „multe fete și mamele lor povestesc despre aceea cum vaccinul le-a schilodit, le-a transformat în persoane cu dizabilități”. Tot în acest articol este menționat că „Cercetătorii independenți cred că vaccinurile pentru reducerea populației vor fi de două tipuri. Primul vizează fetele de 12-20 ani. El va fi introdus pe motivul profilacticii cancerului mamar sau de col uterin. Conținutul este similar cu vaccinurile prin care au fost sterilizate fetițele în Mexic, Nicaragua, Irak”.
Noi.md citează site-ul 3rim.info, un portal religios cu un conținut dubios. Așa-numiții „cercetători independenți” sunt citați în tot articolul, însă nu se face trimitere la studii sau site-uri oficiale. Chiar dacă titlul face referire la presa străină, iar în text se menționează că este vorba de presa din Ucraina și Federația Rusă, nu este specificată nicio publicație din cele două țări. Singura precizare este una generală: „se arată alarmată mass-media din țările vecine”.
Ministerul Sănătății: Din cauza cancerului de col uterin decedează, în medie, o femeie la 2 zile
Potrivit Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției sociale, în Republica Moldova, în anii 2010-2015, în medie, se înregistrau anual aproximativ 300 de cazuri noi de cancer de col uterin și circa 170 de decese cauzate de această maladie. „În ţara noastră, din cauza cancerului de col uterin decedează, în medie, o femeie la fiecare 2 zile. Vaccinarea contra virusul papilomavirus uman (HPV) a demarat la 7 decembrie 2017 pentru fetele cu vârsta de 10 ani (anul nașterii 2007), iar din luna mai 2018 vaccinările au fost inițiate fetelor născute în anul 2008”, se afirmă în răspunsul Ministerului pentru portalul Stopfals.md. În total, în decembrie 2017 – februarie 2019, au fost administrate 41.966 doze de vaccin Gardasil. Dintre acestea, a fost raportat un singur caz de reacție adversă, manifestat ca stres (sincopă).
Expert în imunizare: „Întotdeauna au existat curente anti-vaccinare, iar din cauza lor, pot muri oameni”
Expertul în imunizări Nicolae Furtună, director interimar al Agenției Naționale de Sănătate Publică, spune că narativul anti-vaccinare este preluat frecvent în mass-media, fără ca jurnaliștii să se documenteze. „Cei care scriu aceste prostii nu sunt împotriva vaccinului Gardasil, ei sunt împotriva vaccinării ca proces. Nu e ceva nou, demult există curentul anti-vaccin. S-au liniștit un pic când am avut creșterea numărului de cazuri de rujeolă, dar au reapărut. Acum vorbesc despre acest vaccin, Gardasil, pentru că e unul nou, dar așa a fost și în cazul altor vaccinuri. Eu cred că ei primesc bani pentru asta… Ceea ce scriu ei, face parte din categoria aberațiilor”.
„După vaccinare, ponderea infecțiilor a scăzut până la 90%”
Expertul a mai precizat că acest vaccin nu este obligatoriu, iar părinții sunt cei care decid dacă fata lor va fi vaccinată sau nu. „Nimeni nu a fost impus să facă acest vaccin, dar părinții trebuie să înțeleagă că fiica lor poate fi una dintre victime. La noi se înregistrează un caz la fiecare două zile. Nu este o problemă minoră, ci una gravă. Mor femei tinere care nu au crescut copii, care nici măcar nu au născut încă… Confirm că nu au fost reacții adverse la fetele vaccinate în țara noastră, dacă erau, acest lucru nu putea fi ascuns. Rata medie a vaccinării în țara noastră este în jur de 60%, avem câteva teritorii de risc, municipiile Chișinău și Bălți, dar și UTA Găgăuzia. Acest vaccin este relativ nou, el a fost introdus abia în 2006. Până acum au fost administrate în jur de 270 de milioane de doze pe tot globul pământesc, iar studiile specializate arată că vaccinul este foarte eficient. S-a dovedit că, după vaccinare, ponderea infecțiilor a scăzut până la 90%”, mai spune Nicolae Furtună.
Narativul anti-vaccin nu este probat cu dovezi
Noi.md a mai publicat și alte articole la acest subiect, cum ar fi ”Ceea ce nu știți despre vaccinul Gardasil” și ”Ceea ce nu știți despre vaccinul Gardasil. Partea a doua, Ministerul Sănătății planifică să lanseze imunizarea cu un vaccin dubios” unde se menționează, printre altele, că „vaccinul poate provoca și infertilitatea”.
Anterior Ministerul Sănătății, Muncii și protecției Sociale a venit cu o reacție la un articol publicat de Sputnik.md care, la fel, scria despre reacțiile adverse ale acestui vaccin. Narativul împotriva vaccinării este promovat des de site-uri cu profile religioase cum ar fi Aparatorul.md, Ortodox.md etc.
Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, Moldova ocupă locul doi printre țările Europei de Est după rata mortalității de această maladie, locul întâi fiind ocupat de România.
Sursa: Centrul informațioanal HPV (Human papillomavirus)
Cancerul cervical este cel mai răspândit tip de cancer determinat de virusul papilomavirus uman (HPV) și al cincilea ca frecvenţă cancer raportat la femei în regiunea europeană, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Depistarea timpurie și tratamentul patologiei pre-canceroase prin intermediul programelor de screening îmbunătăţite contribuie la prevenirea cancerului de col uterin. Totuși, în regiunea europeană de cancer cervical anual decedează peste 28 de mii de femei.
Rodica Malic
Stopfals.md
Acest articol a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului
„Diminuarea efectelor manipulării şi a informației false prin educarea consumatorilor de produse
media din Moldova”. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a Asociației Presei
Independente (API) și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…