Categories: SocialȘtiri

FALS: Numărul furturilor din apartamente a crescut considerabil în Chișinău (ProFact Moldova)

„Val de furturi din apartamente” titrează o companie de sisteme de securitate într-o postare publicitară pe rețelele de socializare. „În ultimul timp, în Chişinău a fost înregistrată o creştere considerabilă a numărului de furturi din apartamente”, se mai arată în postare. Datele Poliției Capitalei arată, însă, contrariul.

Pe 13 martie 2019, compania „Allas” a postat pe Facebook un material publicitar, în care susține că spargerile de locuințe au luat amploare în Chișinău. „Acest lucru este legat de situaţia economică şi de absenţa îndelungată a proprietarilor. Casa dvs. devine ținta hoților dornici de câștig. Nu uitați: văzând că locuința dvs. nu este securizată, hoții se vor gândi întotdeauna să intre prin efracție”, scrie compania, promovându-și în continuare produsele. În decurs de zece zile, postarea a adunat circa 240 de reacții și a fost distribuită de peste 200 de ori.

Publicitate cu date care contravin statisticii oficiale

În realitate, însă, datele Direcției de Poliție a municipiului Chișinău arată că numărul furturilor din apartamente și case de locuit este în scădere în ultimii ani. Astfel, în primele trei luni ale anului 2019, Poliția a înregistrat 136 de spargeri de apartamente. Prin comparație, în aceeași perioadă a anului trecut au avut loc 163 de furturi din locuințe, în 2017 – 228 și în 2016 – 270. În total, în 2018 au fost înregistrate și cercetate 698 de spargeri, în 2017 – 899 și în 2016 – 1.251 de furturi din apartamente și case.

„Nu este o știre falsă, ci o informație bazată pe experiența companiei noastre. Numărul pătrunderilor în locuințe pe care le înregistrăm în Capitală este tot mai mare în ultima perioadă”, a declarat pentru ProFact Moldova Eugenia Caminschi, manageră a companiei „Allas”, sugerând că nu toate spargerile ar fi raportate la poliție. În același timp, ea a refuzat să ne ofere aceste date, motivând că ar fi confidențiale.

Firma „Allas” a fost creată în anul 1993, fiind administrată de Igor Bobrov.

ProFact Moldova

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago