Select your Top Menu from wp menus

FALS: Maia Sandu „luată pe sus” de medicii de la Fălești

Recent, câteva portaluri au publicat articole în care afirmă că medicii de la Serviciul Asistență Medicală Urgentă Fălești le-ar fi primit cu critici și reproșuri pe lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, și pe deputata PAS, Doina Gherman, care ar fi donat cadrelor medicale „4 costume de protecție și apă potabilă”. Angajații medicali, prezenți la acea întâlnire, dezmint afirmația că politicienele au fost huiduite și spun că, în realitate, ele au donat pentru SAMU Fălești 60 de combinezoane și 200 de măști de protecție.

La data de 9 aprilie 2020, lidera PAS, Maia Sandu, împreună cu deputata Doina Gherman, au vizitat Spitalul Clinic din Bălți, Spitalul raional Soroca, dar și SAMU Fălești, unde au adus echipamente de protecție. În aceeași zi, câteva portaluri au publicat știri în care au distorsionat faptele și au manipulat cu afirmații false. Astfel, portalul Moldova24.info a publicat articolul „Maia Sandu a ignorat carantina și a mers la o instituție medicală din Fălești”, în care afirmă că „potrivit angajaților Serviciului asistenței medicale urgente de la Fălești, Maia Sandu, însoțită de deputata PAS, Doina Gherman, le-a donat 4 costume de protecție și apă potabilă”. În timpul discuțiilor „mai mulți medici s-au arătat deranjați de prezența politicienilor, care au venit la Fălești după ce au fost și la spitalul din Soroca, care este unul dintre principalele focare de Coronavirus din Moldova”. În articol se face referire la declarația unui „medic de la SAMU Fălești”, care ar fi spus că politicienele „au insistat să discute cu cât mai mulți oameni”, și că „mai mulți medici au luat-o la întrebări pe Maia Sandu, de ce guvernul condus de ea a blocat achiziția noilor ambulanțe”.

Articole cu un text aproape identic, doar cu titluri diferite, au publicat alte câteva portaluri. „Maia Sandu a mers la o instituție medicală din Fălești să-și facă PR, dar a fost luată pe sus de medici. Află motivul”, a titrat Evenimentul.md, iar Ntv.md a scris: „Maia Sandu, luată la întrebări de medicii de la Fălești: de ce ați blocat procurarea noilor ambulanțe?”.

În timpul discuțiilor n-au fost certuri și huiduieli

Portalul Stopfals.md a solicitat informații de la angajații medicali prezenți la acea întâlnire. Angela Mocanu, șefa de substație din cadrul SAMU Fălești, spune că politicienele au donat 60 de costume de protecție și măști, au fost discuții despre starea ambulanțelor în general. Ea dezminte că medicii ar fi luat politicienele „pe sus”,  așa cum scriu portalurile. „Politicienele au văzut ambulanțele și ne-au întrebat cum ne descurcăm? Le-am zis că atunci când plecăm la pacienții cu suspecții la COVID-19, îmbrăcăm costume de protecție și mască, apoi îi internăm la spitalul raional Fălești. Da, s-a vorbit despre ambulanțele cu care lucrăm, dar despre cele 170 de ambulanțe nu s-a discutat deloc”, spune Angela Mocanu.

Alți trei angajați ai SAMU Fălești care au participat la întâlnirea cu Maia Sandu și Doina Gherman au confirmat pentru Stopfals.md că articolul conține mai multe dezinformări, iar în timpul discuțiilor n-au fost certuri și huiduieli, așa cum s-a relatat în articol.

Portalul Moldova24.info și-a ilustrat articolul despre întâlnirea de la Fălești cu poze făcute la spitalul din Bălți, cu câteva ore mai devreme. Acest lucru se poate observa, atât din poze, cât și din imaginile video făcute la  Fălești de către jurnaliștii portalului Nordnews.md.   

Sursa video: Nordnews.md

Doina Gherman: „Informația din articol este falsă”

Deputata PAS Doina Gherman susține că informația din acest articol este falsă. „Nimic nu este adevărat din articol, începând cu pozele și numărul de costume pe care le-am donat, până la ceea ce am discutat noi acolo”. Deputata susține că autorul articolului a luat pozele din postarea sa pe o rețea de socializare: „Pozele care însoțesc articolul de la Moldova24.info sunt de la Bălți. Acolo, unde suntem în halate, suntem în incita Spitalului Clinic Municipal Bălți și primele poze, unde avem niște costume în mână, sunt de pe rampa de intrare la spitalul din Bălți”. Cât privește donațiile, Doina Gherman confirmă că pentru SAMU Fălești au fost donate 60 de combinezoane și 200 de măști, iar anterior au mai fost donate 50 de ecrane protectoare. „Ne-am întâlnit cu lucrătorii medicali de la SAMU Fălești și am discutat afară, cred că 15-20 de minute. Nu s-a discutat despre cele 170 de ambulanțe, singura discuție a fost despre starea deplorabilă în care se află ambulanțele cu care lucrătorii medicali de acolo merg la chemări și cât de dotate sunt acestea. Totodată, am discutat și despre salariile mizere ale angajaților și că nu le-au fost majorate salariile”.

Portaluri specializate în partizanat politic

Pe site-ul Moldova24.info nu apare numele niciunui reporter, cu excepţia emisiunilor de autor ale lui Gabriel Călin. În anii precedenți, acest site a publicat frecvent materialele critice la adresa oponenţilor politici ai lui Vlad Plahotniuc, remarcându-se prin limbajul jignitor, folosit de autori. În raportul final de monitorizare a mass-media în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2016, realizat de ONG-urile de media, se constată că politica editorială a site-ului a fost direcţionată spre defavorizarea şi discreditarea candidaţilor Andrei Năstase şi Maia Sandu care au fost prezentaţi aproape de fiecare dată în context negativ și luaţi în derâdere.

Nici pe site-ul Evenimentul.md nu există informații despre administratorii portalului, fiind indicate doar câteva adrese electronice, iar la rubrica „Despre noi” se menționează că portalul își propune „să informeze echidistant cititorii”.

Ntv.md este pagina web a postului de televiziune NTV Moldova, afiliat Partidului socialiștilor. Din declarația cu privire la asigurarea transparenței proprietății furnizorului de servicii media, publicată pe site-ul Consiliul Audiovizualului, licența de emisie a NTV Moldova aparține firmei „Exclusiv Media” SRL, fondată de deputatul PSRM, Corneliu Furculiţă.

Mariana Jacot,

Stopfals.md