Categories: SocialȘtiri

Factori de decizie ai filialei BEM din raionul Rîşcani condamnaţi pentru delapidarea averii băncii

Procuratura Anticorupţie anunţă despre condamnarea la cîte 5 ani şi 4 luni închisoare a contabilului şef-adjunct şi şefului depozitului de valori ai filialei teritoriale din raionul Rîşcani a Băncii de Economii (BEM).

Procurorii anticorupţie, de comun cu ofiţerii CNA, au stabilit că, inculpaţii, împreună cu directorul filialei BEM din Rîşcani şi contabilului – şef al aceleiaşi instituţii bancare au elaborat o schemă criminală prin care, în intervalul anilor 2007-2014, au sustras mijloace băneşti ce aparţineau instituţiei financiare în sumă de 7 738 000 lei, 50 450 dolari SUA şi 88 800 euro, bani pe care ulterior i-au folosit în interese personale.

Potrivit procurorilor, în cadrul acţiunilor de urmărire penală inculpaţii au restituit o parte neînsemnată din mijloacele sustrase. Cu toate acestea, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune, procurorii au aplicat sechestru pe mai multe averi şi afaceri ale figuranţilor.

Procurorii, care au solicitat condamnarea celor doi inculpaţi la cîte 9 ani de detenţie, anunţă că vor contesta sentinţa Judecătoriei Rîşcani, pe care o consideră prea blîndă.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago