Select your Top Menu from wp menus

„Fabrica de Staruri“ moldo-română – «pod de flori» prabuşitor de audienţă

Producătorul TV Lucia Hossu-Longin, membru în Consiliul de Administraţie al TVR, trage semnalul de alarmă al prăbuşirii audienţelor televiziunii publice. Aceasta menționează că proiectul de divertisment de pe ambele maluri ale Prutului face rating de sub 1% și are o pregătire precară.

„Contractul pentru «Fabrica de staruri» a fost aprobat cu mari rezerve, întrucât a existat o pledoarie să facem un «pod de flori» cu Republica Moldova, că ei au experienţă în formatul acesta de emisiuni şi că va fi o audienţă extraordinară. Din păcate, acest format tip Big Brother, cu discuţii din camere, şi-a consumat atuurile”, a comentat Lucia Hossu-Longin pentru ziarul „Ring”.

Funcționara televiziunii lasă să se înțeleagă că vina le revine atât moldovenilor, care urmau să se ocupe de organizare, cât și celor de la TVR, care nu au contribuit suficient. „Am descoperit ulterior că emisiunea face rating de sub 1% şi e precar pregătită: concurenţii sunt slabi, comentatorii, lipsiţi de inspiraţie, nu e bine editată şi gândită, totul a fost lăsat pe seama moldovenilor şi TVR nu s-a implicat să mai ridice emisia ca standard editorial şi ca imagine. «Fabrica de Staruri» e un program cu tentă veche, depăşit şi nu aduce audienţă. Cum să dai sute de mii de euro pe o producţie pe care n-o poţi controla editorial?!”, a completat Lucia Hossu-Longin.

sursa: adevarul.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fabrica-de-staruri-moldo-romana-precar-pregatita-cu-rating-sub-1/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19