Select your Top Menu from wp menus

Extinderea rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, subiect de discuție a Energocom cu reprezentanții unei companii ce exportă gaze LNG din SUA

SA Energocom analizează noi oportunități și rute de import a gazelor naturale, pentru a diversifica și mai mult portofoliul de companii cu care lucrează și a dezvolta noi parteneriate, în vederea obținerii celor mai bune prețuri pentru consumatori. În acest context, săptămâna trecută, managementul Societății s-a întâlnit cu reprezentanții Venture Global LNG din Statele Unite, Tom Earl (director comercial) și Alexander Schreyer (vicepreședinte marketing LNG), aflați într-o vizită la Chișinău.
Venture Global LNG deține două terminale de lichefiere a gazelor în Luisiana, SUA – Plaquemines și Calcasieu Pass, și a rezervat recent 25% din capacitatea terminalului de regazificare Alexandroupolis din Grecia. Anume prin acest terminal, în primele două zile din aprilie anul curent, SA Energocom a făcut primele importuri din istoria țării de gaze LNG din SUA, procurând gaze naturale prin intermediul operatorului de stat din Grecia, DEPA.
Scopul întâlnirii a fost de a discuta potențialul de cooperare dintre cele două companii în ceea ce privește furnizarea de gaze GNL către Republica Moldova și condițiile unor livrări de gaze în 2025.

sursa: energocom.md