Din cauza secetei din acest an, Moldova va fi în măsură să exporte doar 50.000 tone de grâu, faţă de 100.000 tone, în anul 2011. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov a declarat că din lipsă de precipitaţii în anul curent recolta de cereale a fost compromisă, în aceste condiţii, cantităţile de produse cerealiere destinate exportului vor fi reduse drastic, scrie stirilocale.md
„Exportul de floarea-soarelui se va cifra la 150.000 de tone, iar de exportul porumbului nu putem vorbi, deoarece va înlocui combustibilul la întreprinderile zootehnice.
Agricultorii vor suporta pierderi de circa 20% din roadă din cauza secetei. În anul curent s-a recoltat cu o treime mai puţin grâu decât în anul trecut. Pierderi vor fi şi la culturile de toamnă
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…