Select your Top Menu from wp menus

Experţii au păreri împărţite în legătură cu scandalul Ioniţă-Filat

Experţii au păreri împărţite vis-a-vis de acuzaţiile aduse liderului liberal-democrat Vlad Filat de către deputatul Veaceslav Ioniţă, privind sustragerea a 120 de mln de lei de la Banca de Economii. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Analistul politic, Nicolae Chirtoacă, lider al partidului „Forţa nouă”, consideră că declaraţiile lui Ioniţă au substrat politic şi sunt legate de campania electorală. „Ceea ce face Ioniţă este un început de campanie electorală, pentru a discredita partidul din care face parte”, spune Chirtoacă.

Analistul crede că în spatele lui Ioniţă s-ar afla persoane influente, care urmăresc denigrarea partidelor din coaliţia proeuropeană. „Nu este un secret că Ioniţă are legături cu controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, numit raiderul negru al CSI. Ioniţă, în calitate de şef al comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe a încercat de mai multe ori să promoveze afaceri dubioase de ale lui Platon. Şi mai grav este că a fost implicată şi o a treia forţă, în persoana fostului deputat democrat, Vlad Plahotniuc”, a conchis Chirtoacă.

Pe de altă parte, analistul politic Valentin Dolganiuc consideră că „acesta nu este un subiect electoral, dar unul vital”, iar Ioniţă este un pion, care a fost scos din joc de aşa persoane ca Ilan Şor, Vlad Filat, Vlad Plahotniuc. Dolganiuc mai afirmă că organele de drept ar trebui să se sesizeze asupra acestui caz, însă există puţină probabilitate că ancheta se va finaliza cu succes. „Organele de drept au ştiut şi despre cazul de spălare a 18 mlrd de dolari prin intermediul băncii „Moldincombank”, a adăugat Dolganiuc.

Analistul economic Alexandru Fala susţine că declaraţiile lui Ioniţă au „tentă politică”. „Nu aşi vrea să cred aceasta, însă există un raport al FMI în care se arată că Banca de Economii are expuneri mari în Rusia”, a spus Fală.

Veaceslav Ioniţă l-a acuzat public pe Vlad Filat că ar fi implicat în sustragerea a cel puţin 120 de milioane de lei în ultimele trei luni de la Banca de Economii a Moldovei. În replică, liderul PLDM, a menţionat că Veaceslav Ioniţă promovează în mod deschis interesele unui controversat om de afaceri, implicat în acţiuni de spălare de bani în sumă de peste 18 miliarde de euro. Un comunicat PLDM anunţă că încă la 19 august lui Ioniţă i s-a retras sprijinul politic pe motiv de „sabotare economică a Republicii Moldova”.