După examinarea rapoartelor de audit, ANRE ar putea accepta majorări suplimentare la tarife, mai curând, decât să anuleze scumpirile deja operate, spune expertul în energetică Ion Preaşcă,citat de Europa Libera:
„În principiu, tarifele trebuie să reflecte costurile. Costurile au crescut, legislaţia prevede că la devieri de 5% ANRE e în drept să ajusteze tarifele. Erau devieri de 5% anul trecut, în acest an devierile sunt mai mari din cauza deprecierii leului, scumpirii energiei şi altor factori. Nu cred că e posibil ca tarifele să fie mai mici. Dimpotrivă e posibilă o majorare şi mai substanţială, dar cu cât urmează să vedem.”
Ion Preaşcă nu exclude însă că majorările ar putea fi din nou amânate, sub presiunea politicului, aşa cum s-a întâmplat şi anterior. Expertul aminteşte că furnizorii cer de mai bine de un an ajustarea treptată a tarifelor, dar examinarea cererilor acestora a fost amânată repetat din cauza alegerilor parlamentare şi locale. Expertul mai observă că recenta suspendare temporară a majorării tarifelor a fost anunţată cu doar câteva zile înainte de un nou protest de amploare al Platformei civice „Demnitate şi Adevăr”.
Ion Preaşcă: „Îmi vine greu să spun ce va decide, de această dată, ANRE fiindcă a demonstrat nu o dată că nu este totalmente independentă, multe acțiuni, decizii au avut componenta politică.”
Delegaţia FMI, aflată la începutul lunii la Chişinău, a insistat între altele pe ajustarea tarifelor la energia electrică şi gazele naturale până la începerea sezonului rece. Premierul Valeriu Streleţ a dat asigurări atunci că o decizie în acest sens va fi luată în prima parte a lunii noiembrie. Premierul a mai precizat că vor fi găsite şi surse pentru susţinerea consumatorilor care vor întâmpina dificultăţi în achitarea serviciilor în baza noilor tarife.