Categories: PoliticȘtiri

Expert-Grup: Instabilitatea politică – factorul decisiv în stagnarea transparenţei bugetare

Indicele de Transparenţă Bugetară a Republicii Moldova nu a progresat în ultimii ani în mare pate din cauza factorilor politici. Centrul Analitic Independent Expert-Grup a evaluat indicele dat şi a remarcat faptul că Moldova a înregistrat în 2015 un scor de 59 din 100, rămânând neschimbat faţă de nivelul din 2012, ceea ce indică faptul că Guvernul oferă publicului informaţie bugetară limitată. Potrivit experţilor, o mare cauză a stagnării transparenţei bugetare este instabilitatea politică din ultimii ani, care a destabilizat puternic procesul bugetar, transmite IPN.

Tatiana Savva, autoarea analizei efectuată de Expert-Grup, menţionează că acest scor plasează ţara pe locul 27 din 100. La nivel regional, este subliniată avansarea României în topul primelor 10 ţări din lume, faţă de locul 49 în 2012.

Din 2012, Republica Moldova a îmbunătăţit transparenţa publicării Bugetului Aprobat, dar şi a Raportului Anual de Executare a Bugetului de Stat. În acelaşi timp, ţara nu reuşit să progreseze în elaborarea Bugetului pentru Cetăţeni şi a Raportului la Mijloc de An. În ceea ce priveşte nivelul de participare al cetăţenilor, acesta a înregistrat un scor de 20 din 100 posibile, însemnând că Guvernul nu reuşeşte să implice cetăţenii în procesul de elaborare a bugetului.

„Participarea cetăţenilor în procesul bugetar este una foarte slabă, autorităţile neputând să ofere mecanisme de participare, sau neutilizându-le pe cele existente. Astfel, participarea cetăţenilor este limitată la etapa de monitorizare a executării bugetului, şi practic inexistentă la etapa de elaborare, aprobare şi executare a acestuia”, a specificat Tatiana Savva.

O mare cauză a stagnării transparenţei bugetare în Moldova este instabilitatea politică din ultimii ani, care a destabilizat puternic procesul bugetar. În plus, nepublicarea a două din cele mai importante documente bugetare (Bugetul pentru cetăţeni şi Revizuirea la Mijloc de An), comprehensivitatea limitată a documentelor bugetare şi supravegherea slabă a instituţiilor relevante, au fost de asemenea factori care au afectat substanţial scorul.

Pentru a îmbunătăţi scorul, Expert-Grup recomandă autorităţilor să crească nivelul de informaţii prezentate în documentele bugetare, prin publicarea Bugetului pentru cetăţeni. În plus, autorul recomandă creşterea nivelului de participare a cetăţenilor, îmbunătăţirea puterii de supraveghere a legislativului şi respectarea Calendarului Bugetar.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

4 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

4 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

5 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

6 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

o săptămână ago