Expert-Grup despre investigația Kroll

La aproape trei ani de la criză, autoritățile au recuperat din vânzarea activelor celor trei bănci 963 de milioane de lei, pe când compania Kroll, care a fost contractată pentru a desfășura o investigație și a oferi suport autorităților privind recuperarea banilor, a identificat săvârșirea unor infracțiuni în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari. În prezent, singura soluție care în mod real poate diminua presiunea pe cetățeni se referă la urmărirea în măsura posibilă a banilor dispăruți și, evident, recuperarea acestora. Concluziile se regăsesc într-un studiu semnat de expertul Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Eugen Ghilețchi, transmite IPN.

Potrivit expertului, în anul 2014, sistemul bancar autohton a fost zguduit de o criză internă de cele mai mari proporții din istoria țării. Frauda bancară ce a rezultat în furtul de valoare echivalentă cu 12% din PIB a fost o consecință a carențelor de guvernanță corporativă din unele bănci, a disfuncționalităților și lipsei de coordonare din instituțiile statului, precum și a unor factori de decizie rău-intenționați din instituțiile de stat și bănci.

În studiu se menționează că, ținând cont de complexitatea schemelor utilizate de către escroci în fraudele bancare, de cele mai multe ori recuperarea integrală a activelor este practic imposibilă. Specialiștii internaționali consideră că recuperarea a 50% din banii pierduți de bănci poate fi catalogată drept un succes de proporții. În opinia expertului, reieșind din dimensiunea internațională a anchetei, o investigație activă și bine justificată la nivel local este o precondiție pentru declanșarea unor solicitări transfrontaliere pe căi diplomatice, de care va depinde în mod direct succesul autorităților de a recupera banii.

Eugen Ghilețchi menționează printre acțiunile necesare avansarea investigațiilor deja începute în contextul fraudei bancare și pornirea cât mai urgentă a noilor investigații asupra tuturor beneficiarilor finali ai creditelor fictive oferite de cele trei bănci. De asemenea, ar fi indicată crearea unui comitet independent de monitorizare pe o platformă neutră, care să fie format din reprezentanți ai autorităților de reglementare, organelor de urmărire penală, dar și ai comunității de experți. Membrii acestei structuri ar urma să comunice publicului în mod constant progresul și desfășurările privind recuperarea activelor.

Expertul consideră necesară și includerea în mod expres în legea care prevede convertirea garanției în datorie de stat a prevederii că activele recuperate ca urmare a anchetei internaționale vor fi utilizate în mod exclusiv pentru răscumpărarea înainte de termen a obligațiunilor derivate din garanțiile de stat. O altă acțiune necesară este investigarea modului în care au fost utilizați banii acordați de BNM celor trei bănci și determinarea rolului celorlalte bănci implicate. Potrivit expertului, intensificarea colaborării și cooperării între diferite entități ale statului este crucială în vederea îndeplinirii cu succes a acțiunilor recomandată. În opinia sa, acest fapt va putea demonstra totodată, angajamentul ferm al autorităților de a diminua povara fiscală pusă pe cetățeni, asigurând o comunicare eficientă pentru recuperarea activelor.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago