Expert, despre jaful bancar, 5 etape ale acestuia și încheierea lui peste 20 de ani

Expertul Transparency International, fostul ministru al finanțelor, Veaceslav Negruța. a vorbit într-un interviu pentru DW despre furtul miliardului , care a avut loc cu aproape 5 ani în urmă, și consecințele jafului bancar pentru prezentul și viitorul Moldovei:

Din păcate, această istorie tristă nu se va încheia cel puțin până în 2041 – termen asumat de guvernul Filip pentru rambursarea datoriei. Până atunci fiecare dintre noi suntem obligați să achităm ceea ce au extras alții din sistemul bancar, inclusiv din BNM. Pe lângă 13,3 miliarde lei convertite în datorie publică mai avem de plătiti peste 11 miliarde lei ca dobânzi până în 2041. Doar recuperarea grabnică a miliardelor de la cei vizați în raportul Kroll poate opri această nedreptate. Din păcate, vedem că se întâmplă exact invers – principalii figuranți în jaful bancar sunt protejați de guvernare, miliardele extrase se învârt și caută căi de legalizare, apar tot soiul de inițiative precum „amnistierea capitalurilor”, privatizări ciudate și parteneriate publice private – toate facilitează legalizarea banilor murdari și deresponsabilizează persoanele implicate în jaf.

Vedem 5 etape distincte în modul cum a avut loc această celebră fraudă bancară:

·   Preluarea de către ”grupul Shor” a câtorva bănci sub control în perioada 2011-2013, care ulterior au fost implicate în ”furtul miliardului”.

·   Pregătirea cadrului legal, inclusiv prin asumarea răspunderii Guvernului, în perioada 2013-2014 chiurile pentru „salvarea băncilor” devalizate și „depozitele” oamenilor prin acordarea de credite de urgență de către Banca Națională cu garanția Guvernului.

·   Noiembrie 2014 – ”furtul miliardului” propriu-zis din care s-au înfruptat și alte bănci, nu doar cele 3 direct implicate.

·   Convertirea garanțiilor de stat în datorie publică internă prin asumarea răspunderii Guvernului Filip în octombrie 2016.

·   Și, începând cu decembrie 2016 – tentative de legalizare a banilor furați prin promovarea unor legi nocive de către exponenții grupului de interese afiliat direct guvernării. Unele dintre aceste legi sunt cunoscute ca ”legea amnistiei capitalurilor”, ”legea cetățeniei prin investiție” și ”legea decriminalizării afacerilor”.

Fără anchete și investigații veritabile, cu atragerea altor jurisdicții și organe competente din exterior, vom continua să trăim sentimentul că ne este furat viitorul nostru al tuturor celor care suntem aici și am ales să muncim acasă indiferent de obstacole. Această povară – povara „miliardului furat”, atâta timp cât este mușamalizată de autorități, este ca o piatră legată de piciorul acestui stat. O piatră în măsură să oprească orice proces de democratizare, europenizare – orice tentativă de a păși spre normalitate.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

4 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

6 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago