Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, consideră că concursul pentru desemnarea procurorului general este o formulă mult mai bună decât ceea ce a fost până acum. Totuşi, sunt anumite întrebări în ceea ce priveşte modul de apreciere a candidaţilor şi aici mai este spaţiu de îmbunătăţire a lucrurilor.
„Consiliul Superior al Procurorilor, cred eu, datorează o explicaţie cu privire la notarea fiecărui candidat astfel ca tuturor să le fie clar de ce a câştigat un candidat şi nu altul”, a declarat Vladislav Gribincea într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN. Potrivit juristului, reforma viitoare a Procuraturii va depinde de voinţa procurorilor, dacă vor sau nu o schimbare.
Întrebat dacă Eduard Harunjen este un personaj apolitic, directorul CRJM a declarat că Harunjen este un procuror de carieră, însă şi în privinţa sa şi în privinţa carierei sale există suficiente semne de întrebare. „Dumnealui a fost procuror anticorupţie mai mulţi ani, în perioada în care mai multe dosare nu au fost investigate, inclusiv furtul miliardului. Dumnealui a fost implicat în investigarea evenimentelor din aprilie 2009. El a nimicit un dosar în circumstanţe suspecte. Există, bineînţeles, întrebări în privinţa averii dumnealui. Nu am văzut o explicaţie clară privind sursele de provenienţă a bunurilor pe care le are”, a spus Vladislav Gribincea.
Cât ţine de averea procurorului general ales, Vladislav Gribincea a menţionat că acesta avea o casă într-un cartier de elită, situată pe 10 ari, şi, la prima vedere, imaginile publicate arătau un imobil impresionant pentru un procuror care toată viaţa a lucrat doar procuror. Şi în acest sens în opinia sa, Harunjen datorează publicului explicaţii.