Categories: ExterneȘtiri

Exit-poll România: participarea este de 44,01%. Băsescu ramâne preşedinte!

Prezenţa la urne duminică la ora 21.00 a fost de 44,01%, potrivit exit-poll-ului efectuat de Operations Research, pentru Realitatea TV. Potrivit acestui exit-poll, 86,90% dintre alegători au votat DA, în timp ce 13,10% au votat NU.

Un alt exit poll realizat de CCSB pentru Antena 3 indică o prezență la urne până la ora 21.00 de 44%. Potrivit sondajului, 84% dintre alegători au votat cu DA, în timp ce – 16% au votat NU.

Potrivit unui exit poll realizat de RTV, prezența la vot la ora 22.00 este de 45,5%.

USL susţine ca la vot au participat 48% , iar PDL – partidul lui Traian Băsescu susţine că la vot au participat 42%.

În aceste condiţii referendumul nu este valid, fiind necesară participarea a 50% + 1 vot , din numărul alegătorilor.
Traian Băsescu a fost suspendat din funcție cu votul majorității parlamentarilor.Cererea de suspendare a fost iniţiată de parlamentarii USL, dar a fost susţinută şi de alţi deputaţi şi senatori. Pentru suspendarea lui Băsescu au votat 256 de parlamentari. Pentru suspendare era nevoie doar de 217. Împotriva suspendării au votat 116 parlamentari, iar un vot a fost anulat

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago