Select your Top Menu from wp menus

Executorii judecătoreşti vor avea onorarii de cel mult o jumătate de milion de lei

Onorariile executorilor judecătoreşti vor fi plafonate la suma de 500 mii de lei. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi în lectura a doua de Parlament, informează MOLDPRES.

În prezent, onorariul executorului judecătoresc se calculează în conformitate cu prevederile Codului de Executare, fără a fi fixată o limită maximă a sumelor care pot fi încasate drept onorariu. Potrivit autorilor proiectului, necesitatea plafonării este dictată de mai multe cazuri grave înregistrate în domeniu.

Proiectul mai prevede că, în cazul în care debitorul execută decizia benevol, în termen de 15 zile, executorul judecătoresc va obţine doar jumătate din onorariul calculat iniţial.