În cadrul şedinţei de astăzi Guvernul a aprobat proiectul de lege în vederea ajustării Legii instituțiilor financiare și a Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali. Modificările propuse urmăresc consolidarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), asigurarea unor atribuții sporite de supervizare și control privind băncile comerciale, iar băncile comerciale vor fi obligate la mai multă transparență.
Documentul prevede, printre altele, obținerea permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei de achiziționare sau subscriere a acțiunilor băncilor comerciale şi acordarea dreptului BNM de a institui administrarea specială, în cazul în care se constată acțiunea concertată a acționarilor care dețin o cotă mai mare de 50% din capitalul social, fără acordul BNM. Proiectul menţionat mai acordă dreptul BNM de a stabili prin reglementări desfășurate activități de audit la bănci, în alte scopuri decât cele prevăzute actualmente de legislație şi extinderea termenului procesului de lichidare a băncilor de la 3 ani la 5 ani.
În opinia autorilor, amendamentele respective vor asigura dezvoltarea unei guvernări corporative sănătoase şi conforme principiilor internaţionale. Modificările respective urmăresc fortificarea cadrului legal naţional privind transparenţa şi calitatea acţionariatului bancar, guvernarea corporativă şi administrarea riscurilor în sistemul bancar. Totodată, amendamentele preconizate vor permite alinierea cadrului legislativ naţional la cel european, în contextul angajamentelor asumate de Republica Moldova conform Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.