Recursul avocaţilor lui Ilan Shor privind anularea mandatului de arestare emis de Judecătoria Buiucani va fi examinat peste o săptămână. Curtea de Apel a amânat şedinţa pentru lunea viitoare, 3 octombrie.
Este vorba de dosarul în care Ilan Shor este învinuit că în perioada când era preşedinte al Consiliului de administrare a Băncii de Economii a obţinut prin înşelăciune peste 5 miliarde de lei pe care i-a spălat prin intermediul a zeci de companii off-shore. Primarul de Orhei riscă până la 15 ani de închisoare, dar atât el, cât şi avocaţii săi resping toate acuzaţiile.
Mâine va avea loc a doua ședință de judecată într-un alt dosar penal, în care Ilan Shor figurează în calitate de martor. Este vorba de dosarul de corupţie şi trafic de influenţă a ex-premierului Vlad Filat. Acesta a fost condamnat de prima instanţă la 9 ani de închisoare, după ce Shor a scris într-un autodenunţ că i-a transmis lui Filat bani şi bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari.
Avocatul ex-premierului, Igor Popa, afirmă însă că „Shor și procurorul au ticluit acest denunț, iar magistrații de la Judecătoria Buiucani au intrat în acest joc. E dezastru ce se întâmplă în acest dosar”, a spus Popa duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, mai afirmând că încă din raportul Kroll era clar că Ilan Shor a fraudat Banca de Economii.
Omul de afaceri, actualul primar de Orhei Ilan Shor a respins permanent aceste acuzaţii, iar săptămâna trecută a afirmat că din BEM au fost scoşi numai 190 de milioane de doalri, din care el nu a luat niciun ban. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui interviu publicat de Sputnik Moldova, o filială a agenţiei informaţionale din Rusia.
Din cauza sumelor şi faptelor care diferă în spusele lui Shor, avocatul lui Filat a opinat în cadrul emisiunii menţionate că primarul Orheiului şi-a făcut astfel praf propriul autodenunţ.
Vlad Amanescu