Ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, susține că șase persoane au fost reținute și una a fost plasată în arest în urma protestului la podul de la Râbnița.
„Doua zile mai târziu un bărbat ajuns la disperare cu propria mașină sparge toneta „grănicerilor” și acum riscă „dosar penal”. Autoritățile Republicii Moldova trebuie să facă mult mai mult ca să-și elibereze sutele de mii de cetățeni închiși în mod absolut abuziv. A fost ratată pârghia achiziției de energie electrică, a fost ratată oportunitatea convorbirii telefonice, care și ea – convorbirea – a întârziat 3 luni. În asemenea situație să amâni întâlnirea cu Krasnoselski cu o lună e cel puțin iresponsabil. Și agenda trebuie să fie alta decât cea anunțată. Acum nu e de bănci, acum oamenii și afacerile legale trebuie salvați. Eu mai contez că Procuratura Generală se autosesizează pe marginea abuzurilor din Zona de Securitate dacă tot nu poate veni nimeni de la Rîbnița sau Tiraspol la Chișinău să depună plângere”, a declarat Alexandru Flenchea, într-o postare pe Facebook.
Menționăm că regimul separatist de la Tiraspol a instalat mai multe posturi ilegale de „grăniceri” în Zona de Securitate și refuză să discute cu autoritățile de la Chișinău despre acest subiect. În urmă cu câteva zile, zei de persoane de persoane au protestat față de restricționarea liberei circulații ca urmare a ilegalităților comise de Tiraspol.
sursa: radiochisinau.md