Categories: EconomicSocialȘtiri

Ex-ministru de finanţe: Bugetul va pierde milioane din eliminarea termenului pentru înregistrarea autoturismelor străine

Fostul ministru al Finanţelor, Veaceaslav Negruţă critică iniţiativa, intrată recent în vigoare prin care s-a eliminat termenul de înregistrare pe teritoriul ţării a automobilelor cu numerele de înmatriculare străine. Într-o postare pe blogul său, Negruţă suţine că bugetul ar putea pierde sute de milioane din neîncasarea accizelor de la înregistrarea autoturismelor.
Acesta mai crede că proiectul dat pare a fi mai mult un lobby al companiilor din domeniul asigurărilor. Această iniţiativă, aprobată de Guvern, va impune prin intermediul Serviciului vamal, ulterior prin Inspectoratului Naţional Patrulare să se procure cartea verde pentru a putea circula cu aceste mijloace de transport. Şi astfel instituţiile Statului vor lucra nU pentru completarea bugetului, din care sunt plătite şi salariile, în unele cazuri chiar majorate, dar în interesul privat al unor companii din domeniul asigurărilor.
Negruţă mai sugerează că cei care vor circula nestingherit cu autoturismele înregistrate în străinătate e nu vor putea fi amendaţi prin intermediul sistemului video de supraveghere

Amintim că Guvernul a adoptat în luna iunie o nouă modificarea legislativă prin care a eliminat această prevedere legală.
Astfel, de acum înainte, mașinile care nu sunt înmatriculate în R. Moldova vor putea rămâne tot anul pe teritoriul statului.
Ministrul Finanțelor Anatol Arapu a explicat că vechea prevedere legală nu își mai are sensul în condițiile introducerii vinietei ca taxă pentru folosirea drumurilor și a certificatului de asigurare „Carta Verde”.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

16 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

16 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

16 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

22 de ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

o zi ago