Ex-ministru al Finanţelor: Anularea legii miliardului votată astăzi de PSRM-Şor nu este altceva decât mutarea datoriei de la o instituţie a statului la alta

Povara miliardului furat poate fi luată de pe umerii cetăţenilor doar prin confiscarea averilor celor care au participat la furt. Anularea legii miliardului votată astăzi de PSRM-Şor nu este altceva decât mutarea datoriei de la o instituţie a statului (Ministerul Finanţelor) la alta (Banca Naţională a Moldovei). Acest joc iresponsabil al PSRM-Şor va avea consecinţe grave pentru economie şi va lasa moştenire o gaură bugetară de proporţi, spune vicepreşedintele PAS Natalia Gavriliţa, fost ministru al Finanţelor despre anularea „legii miliardului”: „Domnul Chicu se arată deranjat de menţionarea ”găurii bugetare”. Dar chiar şi un nespecialist înţelege că Moldova nu poate spera la suport bugetar în condiţiile în care justiţia nu face nici un progres în pedepsirea hoţilor de miliarde şi confiscarea averilor furate, iar Parlamentul anulează angajamentele adoptate anterior. Astfel, în bugetul din 2021 nu vor mai veni granturi în sumă de 457 milioane de lei şi împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar în sumă de 5,9 miliarde (din partea FMI şi a Băncii Mondiale). Deci chiar dacă statul va economisi 600 milioane de lei din cheltuieli, va rata suport bugetar de cel puţin 6,4 miliarde! Şi aici vorbim doar despre buget, nici nu spun despre consecinţele economice pe termen lung şi necesitatea de recapitalizare a BNM. Domnule Chicu, oare nu este aceasta o gaură bugetară pe care va trebui s-o acopere Guvernul, fie prin tăieri majore de cheltuieli, fie prin decizii care vor permite relansarea finanţării externe? Va găsi oare Guvernul Dstră un pic de demnitate să spună lucrurilor pe nume la examinarea bugetului în Parlament? Sau vă veţi face morţi în popuşoi, lăsându-vă din nou umiliţi de hoţi? Să ştiţi că mâine cetăţenii vor fi cu ochii pe voi!” „, spune Natalia Gavriliţa, fost ministru al Finanţelor.

sursa: tvrmoldova.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago