Fostul deputat al Partidului Democrat, Valeriu Guma va face puşcărie în Republica Moldova. România, unde a fost condamnat la închisoare pentru 4 ani a transmis la sfârşitul anului trecut actele necesare, autorităţilor moldoveneşti scrie Ziarul de Gardă. Viceministrul justiţiei Vladimir Grosu a declarat pentru publicaţie că într-o lună-două materialele vor fi transmise instanţei de judecată moldoveneşi, care va pronunţa o decizie. Potrivit lui Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova Guma nu ar avea şanse ca judecătorii moldoveni să-i înlocuiască sentinţa pe una mai blândă sau să-i înăsprească pedeapsa.
Totuşi judecata moldovenească ar putea să nu recunoască sentiţa instanţei româneşti, iar atunci procesul va fi rejudecat.
Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…
Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…
Fostul președinte al raionului Orhei, ajuns în această funcție pe listele Partidului Șor atenționează că…
Mai multe persoane care au ocupat funcția de președinte a raionului Orhei au primit titlul…
Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…