Categories: ExternePoliticȘtiri

Evoluția dosarului european al Republicii Moldova, discutată de un oficial român și o delegație parlamentară din Suedia

Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a primit astăzi, 8 octombrie 2013, o delegaţie parlamentară suedeză aflată în vizită de documentare în România, la invitaţia Camerei Deputaţilor, anunţă un comunicat al Ministerului de Externe de la Bucureşti
În cadrul convorbirii a fost realizată o trecere în revistă a evoluţiilor pe teme de interes comun, cu accent pe Parteneriatul Estic, părţile concentrându-se pe evoluţia dosarului european al Republicii Moldova. În acest context, delegaţia parlamentară suedeză a arătat că, ulterior deplasării în România, va întreprinde o vizită de lucru în Republica Moldova.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a menţionat sprijinul deplin al României pentru obiectivele asumate de autorităţile de la Chişinău în perspectiva summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013. Pentru etapa imediat următoare, România susţine parcurgerea rapidă a paşilor procedurali care să permită semnarea, în 2014, a Acordului de Asociere şi a Acordului aprofundat şi cuprinzător de Liber Schimb între Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Suplimentar, este necesar să fie recunoscute progresele clare ale Chişinăului în ce priveşte aplicarea Planului de acţiune cu UE privind liberalizarea vizelor, astfel încât să fie posibilă luarea, în cel mai scurt timp, a unei decizii care să răspundă aşteptărilor Republicii Moldova. Oficialul român a menţionat şi importanţa pe care o prezintă, în această perioadă, efortul de comunicare către opinia publică din Republica Moldova a beneficiilor integrării europene şi a semnalat, în acest cadru, necesitatea susţinerii iniţiativelor avute în vedere sau deja derulate de către autorităţile de la Chişinău. De asemenea, au fost discutate perspectivele de soluţionare a dosarului transnistrean.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu şi delegaţia parlamentară suedeză au evocat oportunităţile de cooperare bilaterală în ce priveşte asistenţa pentru dezvoltare acordată de cele două ţări Republicii Moldova. A fost subliniată necesitatea unui dialog susţinut în acest sens, astfel încât proiectele derulate de România şi Suedia să contribuie de o manieră cuprinzătoare la susţinerea eforturilor Republicii Moldova pe calea edificării statului de drept şi avansării spre Europa.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago