Cronologia evenimentelor
16 septembrie. Deputatelor Marinei Tauber şi Reghinei Apostolova din fracțiunea Partidului Șor le este ridicată imunitatea parlamentară, la cererea procurorului general interimar Dumitru Robu. Acesta susţine că există probe concludente despre participarea actva a celor două în devalizarea sistemului bancar de grupul organizat al lui Ilan Șor.
17 septembrie. Încep protestele simpatizanţilor PP Șor la CNA, iar apoi la Judecătoria Ciocăna. Protestele vor ţine patru zile, iar manifestanţii fiind aduşi la Chişinău, inclusiv organizat, din Orhei.
18 septembrie. CECE Orhei modifica lista candidaţilor PP Șor la funcţia de consilier municipal, prin înscrierea Marinei Tauber şi Reghinei Apostolova pe primele locuri.
Ia aceeaşi zi, Judecătoria Ciocăna decide să o plaseze pe Marina Tauber în arest la domiciliu.
19 septembrie. Reghina Apostolova , care în timpul audierilor la CNA s-a simţit rău şi a fost transportată la spital, este pusă sub control judiciar.
20 septembrie. Comisia de anchetă parlamentara privind jaful din sistemul bancar prezintă lista beneficiarilor principali: Vladimir Plahotniuc, Vladimir Filat şi Ilan Șor, iar printre cei din gruparea celui din urmă – deputatele Marina Tauber şi Reghina Apostolova.
La Chişinău s-a scandat, la Orhei s-a modificat
În ziua când, după cum comunica Partidul Șor, „mii de susţinători” se aflau la Judecătoria Ciocăna şi scandau frenetic pentru eliberarea Marinei Tauber şi Reghinei Apostolova, cele două deputate tocmai se înscriau în cursa pentru fotoliul de consilier în municipiul Orhei. Protestatarilor, care ore în şir au aclamat discursurile vorbitorilor-fruntași ai PP Șor, printre care mulţi candidaţi la alegerile locale generale din 20 octombrie, nu li s-a spus nimic despre aspiraţiile deputatelor, reţinute cu două zile mai devreme, de a deveni consiliere locale. De altfel, neavizaţii pot afla din sursă oficială despre includerea lui Tauber şi Apostolova în lista candidaţilor Partidului Șor doar dacă vin la Primăria Orhei şi, dând intuitiv colţul clădirii, observă de partea cealaltă a sticlei ultimele hotărâri ale organului electoral municipal – CECE nr.25/1 Orhei. Or, pe pagina web a CEC, hotărârile integrale nici nu se publică, iar cele mai recente, fie și schematice date de acolo despre candidaţii la functile de primar şi de consilier în municipiul Orhei, sunt din 11-12 septembrie.
Includerea Marinei Tauber şi Reghinei Apostolova pe primele două locuri şi coborârea în listă a lui Pavel Verejanu şi altor candidaţi a fost decisă miercuri, 18 septembrie, în şedinţa CECE Orhei. Preşedintele CECE, Vadim Banaru, care este reprezentant al PP Șor, şi secretara organului electoral, Anastasia Ţurcan, care este temporar degevată din funcţia de contabil şef la Primăria Orhei, au refuzat să spună cine anume a participat la şedinţa şi au condiţionat oferirea detaliilor prin depunerea cererii în scris.
Cine, totuşi, şi cum?
Juristul Primăriei, Mihail Bătrâncea, care este membru al CECE, a confirmat că el a fost unul din cei patru participanţi la şedinţă care s-a desfăşurat înainte de amiaza zilei de 18 septembrie. În aceeaşi zi, a avut loc înregistrarea candidaţilor din partea PSRM, astfel că şi membra CECE din partea socialiștilor, Natalia Chirilă, a luat parte la şedinţă.
Atât Bătrâncea, cât şi Chirilă au declarat că despre demersul Partidului ” Sor” privind includerea Marinei Tauber şi Reghinei Apostolova în lista candidaţilor la funcţia de consilier a vorbit la început preşedintele CECE, Vadim Banaru. „Noi am verificat că semnătura din buletin să corespundă cu ce e în declaraţie şi datele biografice şi totul corespundea…”, a spus Natalia Chirilă. Întrebată dacă nu i s-a părut ciudat că deputatele în Parlament vor să devină consiliere la Orhei, reprezentanta socialiştilor a spus că, din ce a înţeles ea, lui Tauber şi Apostolova le-au fost retrase mandatele de deputat.
În acelaşi timp, secretarul executiv al organizaţiei teritoriale a PSRM, Vasile Albu, este de părere că respectiva hotărâre a CECE nu este legală, iar reprezentanta lor a votat „într-un fel, luată prin surprindere, fără a analiza bine situaţia”.
SMS cu două ore înainte de şedinţă
În componenţa CECE nr.25/1 Orhei mai sunt trei membri, care reprezintă partidele parlamentare PAS, PPDA, PDM. Fiind întrebata de ce nu a participat la şedinţa din 18 septembrie, reprezentanta PAS, Ana Ivanov, care activează la Direcţia Educaţie raională, a declarat că i-a fost trimis un SMS cu două ore înainte de şedinţă, şi nu a putut veni. „Mă aflam în teritoriu, în instituţia Tabăra, unde telefonul nu este disponibil. Am ieşit în pauză şi am primit un mesaj’, a spus Ivanov. Aceasta a mai relatat că, din câte îşi aminteşte, doar prima şedinţă de după constituirea CECE a fost convocata la ora 11, iar următoarele s-au desfăşurat la ore mai târzii şi, de regulă, membrii nedegrevati de la locul de muncă erau anunţaţi mai din timp, ba chiar şi consultaţi asupra orei mai potrivite pentru ei.
Testat în alegerile din 2015
Spre sfârşitul lunii mai 2015, magistraţii din Chişinău au decis eliberarea din arestul la domiciliu a omului de afaceri Ilan Sor, care era cercetat penal în dosarul băncilor devalizate. Decizia a fost pronunţată după înregistrarea candidaturii lui Șor la alegerile din 14 iunie 2015, pentru funcţia de primar de Orhei.
Or, candidaţii înscrişi în cursă au dreptul garantat de lege de a se întâlni cu alegătorii pe toată durata campaniei. Această normă electorală rămâne în picioare şi în cadrul campaniei alegerilor locale din 20 octombrie pentru care, iată, Partidul Șor are două candidate de top – pe deputatele Marina Tauber şi Reghina Apostolova.
Autor Tatiana Djamanov