Categories: EconomicPoliticȘtiri

Europa Liberă:O controversată semi-amnistie fiscală pentru milionarii moldoveni

Parlamentul de la Chişinău a votat vineri în primă lectură o serie de modificări la codul fiscal prin care sa-i asigure pe milionari ca declarându-si milioanele la fisc acum nu vor avea întrebări nedorite la anul. Precizările la legislaţie sunt promovate de Valeriu Guma, îngrijorat că fiscul ar putea impozita prin metode indirecte si banii scosi de buna voie la vedere de catre milionari, ceea ce nu ar trebui sa se intimple conform politicii bugetar-fiscale inasprite pentru 2013, scrie Europa Liberă.
Chiar dacă au avut la dispoziţie un an, doar în jur de 100 de persoane au dat crezare asigurărilor că nu riscă nimic prin această scoatere la vedere a banilor şi au trecut pe la fisc cu declaraţiile.
Opoziţia nu crede în succesul impozitării indirecte, aşa cum am aflat de la deputatul comunist Oleg Reidman:
„Este o prostie adevărată. Toate aceste metode de impozitare indirectă nu vor duce la nimic. Iată o să vedeţi. Doar presiuni noi pe economie. Un simplu exemplu: fiscul intenţionează să ceară inclusiv informaţii de la agenţiile de turism. Iar dacă cineva vrea să ascundă câţi bani cheltuieşte pe odihnă, el va merge la Odessa, îşi va lua foaia de acolo şi agenţia noastră de turism vă rămâne cu nimic.”

Socialistul Igor Dodon merge mai departe şi spune că se deschide o noua poartă pentru evaziunea fiscală:

„Imaginaţi-vă că pentru cca 2 milioane jumătate de oameni s-ar putea declara cca. 2 miliarde jumătate de lei care nu sunt în realitate. Vor profita cei care vor fi implicaţi în acte de corupţie. Este cel puţin stranie această abordare”

Igor Dodon sugerează astfel că oamenii ar putea depune declaraţii false la fisc şi astfel să-şi protejeze veniturile neoficiale viitoare.

I-am solicitat o replică lui Veaceslav Ioniţă:

„Evident că vor exista şmecheri care îşi vor declara bani pe care nu-i au. Dar într-un an doi îi vom identifica.”

Anterior, şi guvernarea comunistă a încercat printr-o amnistie similară, însă referitoare la companii, să scoată la vedere milioanele deţinute de acestea, dar fără mare succes, aşa cum afirmă experţii.

sursa: europaliberă.org

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago