Select your Top Menu from wp menus

“Europa la noi acasă” – în Penitenciarul Brănești FOTO

Astăzi un grup de persoane care își ispășesc pedepsele în Penitenciarul Brănești au fost implicate în activitățile prilejuite Zilei Europei. Potrivit șefului serviciului activitate educativă, psihologică și asistență socială din cadrul instituției Iurie Cotruță condamnații au avut parte de o oră informativă cu genericul ”Europa la noi acasă”. În cadrul lecției a fost prezentat un film documentar despre istoria Europei, formarea UE și principiile pe care se bazează instituțiile europene. Astfel de activități sunt tradiționale în penitenciare și potrivit lui Iurie Cotruță contribuie la resocializarea și reintegrarea deținuților.

  • ziua europei branesti 1
  • ziua europei branesti 2
  • ziua europei branesti 3
  • ziua europei branesti 4
  • ziua europei branesti 5
  • ziua europei branesti 6
  • ziua europei branesti 7
  • ziua europei branesti 8
  • ziua europei branesti 9
  • ziua europei branesti 11

Pe 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. În acea zi, la Paris, pe fundalul pericolului izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene. De fapt, ministrul francez a propus crearea unei instituţii europene supranaţionale, care să gestioneze industria cărbunelui şi oţelului – sector care constituia baza întregii puteri militare. Iar ţările cărora le fusese adresat apelul aproape că se distruseseră reciproc într-un conflict ce a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare. În 1985, liderii UE întruniţi la summitul de la Milano au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.