Euro s-a apreciat cu 1,9% faţă de dolar, înregistrând cea mai mare creştere din acest an, după ce liderii europeni au decis la summitul de la Bruxelles să relaxeze termenii împrumuturilor pentru băncile spaniole.
Cererea pentru euro a fost provocată de eliminarea de către participanţii la reuniune a condiţiei ca împrumuturile destinate băncilor spaniole să dea un statul preferenţial guvernelor creditoare, noteazăincomemagazine.ro.
Euro a urcat la New York cu 1,9%, la 1,2683 dolari pe unitate, după ce în timpul tranzacţiilor a avansat cu până la 2%, cel mai mare avans după octombrie 2011.
Indicele dolarului a scăzut cu până la 1,7%, cel mai mult după octombrie anul trecut, după ce decizia referitoare la Spania a redus interesul investitorilor pentru plasamente considerate sigure.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…