Select your Top Menu from wp menus

Euro-2012: Mai mulţi jucători au fost înjectaţi cu steroizi!

O echipă de la Euro 2012 este târâtă într-un scandal monstru. Jucătorii sunt cei mai afectaţi. Urmează să joace primul meci iar ştirile care vin din ţara lor le dau de gândit dacă mai merită să-şi continue cariera.

Potrivit sport.ro, fostul antrenor al lui Arsenal Kiev lansează o ipoteză halucinantă. Alexander Zavarov îl acuză pe doctorul naţionalei Ucrainei, Leonid Mironov, despre care spune că a fost suspendat în 2009 pentru că i-ar fi dopat pe jucătorii echipei din capitala Ucrainei. 10 fotbalisti au ratat amicalul cu Turcia din cauza unei presupuse toxiinfecţii alimentare.

„În 2009, când eram la Arsenal, mulţi dintre jucători s-au plans de dureri de stomac. Am analizat mâncarea şi băutura şi n-am găsit nimic. Dar două săptămâni mai târziu, unul dintre ei, Danilov, a fost testat pozitiv. În urina i s-au găsit urme ale steroidului dexametazon. Mironov i-a administrat atunci înjecţia şi acum e medicul reprezentativei Ucrainei. Tot ce s-a întâmplat în ultimele zile la naţională e o reeditare a ceea ce am păţit noi atunci”, a declarat Zavarov.

„Iniţial am zis că e o toxiinfecţie alimentară, dar acum nu ştiu ce să mai cred pentru că jucătorii n-au mancat acelaşi fel de mâncare”, a spus şi selecţionerul Oleg Blohin.

Ucraina va juca primul meci de la Euro 2012 împotriva Suediei, pe 11 iunie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/euro-2012-mai-multi-jucatori-au-fost-injectati-cu-steroizi/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19