Categories: SocialȘtiri

Etapa a doua de valorizare a pensiilor se va produce în anul curent

Etapa a doua de valorizare a pensiilor pentru limita de vârstă și dizabilitate va începe la 1 noiembrie 2017 și nu de la 1 aprilie 2018, cum era prevăzut inițial. O modificare în acest sens a Regulamentului privind modalitatea de calculare a pensiilor (din 21 martie 2017) a fost aprobată astăzi de Guvern, transmite IPN.

Pensiile vor fi valorificate pentru 64,8 mii de beneficiari, ale căror pensii au fost stabilite între anii 2009 și 2011.

Premierul Pavel Filip a spus că deplasarea termenului a fost posibilă grație acumulărilor în buget, care sunt mai mari decât s-a preconizat. După valorificare, pensiile pentru limita de vârstă vor crește în medie cu 266 de lei, iar cele pentru dizabilitate – cu 274 de lei.

Valorizarea presupune recalcularea pensiilor ținându-se cont de devalorizarea banilor în perioada în care veniturile asigurate au fost obținute față de momentul stabilirii pensiei.

Prima epată de valorizare a vizat pensiile stabilite între anii 2001 – 2008. Următoarea etapă este prevăzută pentru 1 aprilie 2019, când vor fi valorizate pensiile stabilite între 2012-2014. La 1aplili 2020, valorizarea se va încheia cu pensiile stabilite în 2015.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

9 ore ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

10 ore ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o zi ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

3 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

3 zile ago