Categories: Divertis

Este incredibil ce face un copil de 7 ani cu un blat de pizza VIDEO

Majoritatea părinţilor îşi învaţă copiii să nu se joace cu mâncarea. Nu este cazul lui Carmine Testa, proprietarul unei pizzerii din oraşul american Jersey. 

El nu numai că îl lasă pe fiul lui, Michael, să se joace cu blatul de pizza, dar se şi mândreşte cu lucrul acesta.  Băiatul în vârstă de numai 7 ani învârteşte în aer blatul de pizza cu o viteză uimitoare.

Carmine a declarat pentru nj.com că fiul lui este un talent înnăscut şi că a reuşit să înveţe în numai două luni să învârtească blatul de pizza mai bine ca el, care are o experienţă de 20 de ani.

În Statele Unite se organizează adevărate competiţii de învârtit blatul de pizza în aer, iar câştigătorii pot obţine până la 250.000 de dolari pe an. Carmine Testa spune că îl va lăsa pe fiul lui să participe la aceste concursuri după vârsta de 11 ani.

Dacă Michael se descurcă la 7 ani, după numai 2 luni de antrenament, oare cât de îndemânatic va fi la 11 ani, după 4 ani de pregătire?

 sursa: click.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago