Portalul Newsmaker.md scrie despre eșecul primei runde de consultări pe marginea prevederilor politicii bugetar fiscale pentru 2017 organizată de ministerul finanțelor cu autoritățile locale. Nemulțumiți de prevederile care limitează ratele de impozitare pentru diferite tipuri de afaceri la nivel local, primarii au părăsit ședința. Introducerea unor cote maxime de impozitare pe piață, dar și la taxa de parcare sunt doar câteva propuneri care au stârnit dispute aprinse, susţine Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu. El dă asigurări că aceste măsuri ar fi de fapt în beneficiul aleşilor locali pentru că vor atrage investitorii. „Acum, autoritățile locale au introdus o varietate de rate de impozitare locale ghidându-se doar de apetitul lor. Prin urmare, antreprenori renunţă la afaceri, migrând în alte părţi”, a spus Armașu. Ministrul a mai precizat că politica fiscală va fi discutat în guvern la începutul lunii octombrie, iar unele prevederi ale documentului ar urma să fie coordonate cu FMI.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…