Categories: PoliticȘtiri

Episcopul Marchel îndeamnă creştinii să nu o susţină pe Maia Sandu. În 2014 era suspectat de pregătirea unei revolte a minorităţilor etnice

Un grup de preoţi, în frunte cu episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel, îndeamnă creştinii să nu fie indiferenţi faţă de viitor, să vină la vot  pe 13 noiembrie şi să facă alegerea corectă. Feţele bisericeşti au îndemnat enoriaşii să nu o voteze pe Maia Sandu, spunând că ea prezintă „pericol pentru Biserică”. Preoţii au declarat că oamenii trebuie să susţină un candidat creştin şi moral sănătos, aşa cum, în opinia lor, este Igor Dodon.

Într-o conferinţă de presă la IPN, episcopul Marchel a declarat că Biserica nu se amestecă în politică, nu influenţează deciziile politice, dar vine să le explice oamenilor cine poate să promoveze valorile morale sănătoase şi cine le încalcă. Episcopul Marchel a menţionat că acum alegerea se face între „un creştin şi un necreştin, între un patriot şi un nepatriot”, pentru că, potrivit lui, în aşa fel s-au plasat cei doi candidaţi.

Întrebat dacă are binecuvântarea Mitropolitului Vladimir pentru a face aceste declaraţii, episcopul Marchel a spus că în această conferinţă de presă reprezintă Eparhia de Bălţi şi Făleşti şi nu are nevoie de binecuvântarea ÎPS.

Potrivit RISE Moldova , în 2014  PS Marchel se afla în vizorul organelor de drept, după ce, în iunie , a participat la o întâlnire „secretă”, alături de Mihail Formuzal, bașcanul Găgăuziei și liderul Partidului Regiunilor, Mihail Garbuz, președintele Partidului „Patrioții Moldovei” (văzut, în repetate rânduri la protestele organizate de episcopul Marchel), deputatul găgăuz Ilia Uzun, și câțiva reprezentanți ai unor ONG-uri pro-rusești.

Dintr-un răspuns oficial al Serviciului de Informații și Securitate reiese că la „întâlnirea secretă” de la Bălți s-a pus baza unui plan de „pregătire a unei revolte a minorităților etnice la Comrat şi Bălţi împotriva autorităților legitime ale statului”, în plus, „escaladarea unor conflicte cu impact intern implicit regional, periculos”, precum şi „declanşarea unui război informaţional contra organelor puterii de stat”

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago