Select your Top Menu from wp menus

Elevii sau părinţii ar putea risca amenzi, ori chiar închisoare, pentru acţiuni de violenţă asupra profesorilor

Violenţa asupra profesorilor din partea elevilor sau părinţilor urmează a fi sancţionată. Comisia juridică, numiri şi imunităţi va propune plenului Parlamentului aprobarea unei iniţiative legislative de completare a Codului Educaţiei, Codului penal şi Codului contravenţional.

Potrivit proiectului, acţiunile de violenţă asupra cadrelor didactice vor fi calificate drept acţiuni de huliganism şi vor fi pedepsite cu amenzi de până la 68 000 sau cu închisoare de până la 5 ani.

Totodată, acţiunile de huliganism nu prea grave, adică acostarea jignitoare în locuri publice a personalului didactic, vor fi sancţionate cu amenzi de până la 3.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore.

Urmează a fi completat şi Codul Educaţiei. Printre principiile fundamentale ale educaţiei se vor regăsi principiul non-violenţei în procesul de educaţie şi principiul protecţiei şi securităţii personalului didactic, ştiinţifico-didactic şi ştiinţific.

Cadrele didactice vor fi obligate să comunice imediat despre orice caz suspect sau confirmat de abuz, violenţă fizică sau verbală asupra lor sau a colegilor din partea elevilor, studenţilor, părinţilor şi altor persoane. Totodată, elevii şi părinţii vor fi obligaţi să manifeste respect faţă de cadrele didactice, să nu admită cazuri de violenţă, să comunice orice caz suspect sau confirmat de violenţă.

„Având în vedere semnalarea, în ultima perioadă de către cadrele didactice, a numeroaselor cazuri de violenţă şi ameninţări exercitate în cadrul instituţiilor de învăţământ, inclusiv asupra profesorilor, s-a considerat că este iminentă operarea unor completări ai legislaţiei relevante”, menţionează autorii iniţiativei legislative în nota informativă la proiect.

Proiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/elevii-sau-parintii-ar-putea-risca-amenzi-ori-chiar-inchisoare-pentru-actiuni-de-violenta-asupra-profesorilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19