Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale au ieşit în vacanță de toamnă, care va dura cinci zile. Astfel, astăzi este prima zi în care elevii nu au mers la ore, aceștia urmând să revină în sălile de clasă pe 31 octombrie, transmite MOLDPRES.
Perioada vacanțelor elevilor în anul de studii 2022-2023 a fost stabilită de Ministerul Educației și Cercetării în planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal.
Următoarea vacanță pentru elevi va fi cea de iarnă, care va începe la 25 decembrie și se va termina în prima decadă de ianuarie. Până la sfârșitul anului de studii, elevii vor mai avea două vacanțe: cea de primăvară, care va dura patru zile și cea de Paști, de zece zile.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul de studii 2022-2023, în Republica Moldova activează peste 1200 de instituții de învățământ primar și secundar general, în care își fac studiile circa 335 mii de elevi.