Select your Top Menu from wp menus

Efectele singurătăţii pot fi alungate printr-o tehnică simplă şi sănătoasă

Adulţii în vârstă care suferă de singurătate au un risc mai mare de a prezenta probleme de sănătate, precum bolile de inimă ori maladia Alzheimer, şi de a muri prematur.

Pentru că acţiunile de încurajare a reţelelor sociale pentru vârstnici nu avut efectul dorit, oamenii de ştiinţă au imaginat un nou mod prin care oamenii să îşi rezolve individual aceste probleme. Cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon au descoperit că sentimentul de izolare poate fi redus atunci când oamenii sunt învăţaţi să utilizeze tehnici de meditaţie conştientă. Mai mult, se pare că acest proces îi ajută pe vârstnici să lupte mai bine împotriva bolilor, ea având capacitatea de a minimaliza nivelul inflamaţiilor despre care se crede că ar favoriza apariţia mai multor boli.

La studiu au luat parte 40 de adulţi clinic sănătoşi cu vârste între 55 şi 85 de ani, dornici de a învăţa tehnici de meditaţie conştienţă. Dintre aceştia doar jumătate au primit lecţii de iniţiere în meditaţia conştientă, restul participanţilor formând un grup de control. La sfârşitul cercetării, specialiştii au evaluat nivelul de singurătate de care suferea fiecare individ şi au prelevat probe de sânge de la fiecare subiect.

Programul de iniţiere în tehnicile de meditaţie conştientă a fost predat timp de două ore pe săptămână. În acest interval, participanţii au învăţat să devină atenţi la percepţiile lor, au exersat tehnici de respiraţie şi au făcut exerciţii prin care să înveţe să îşi gestioneze emoţiile şi activitattea de zi cu zi. De asemenea, subiecţii au fost rugaţi să practice zilnic câte 30 de minute de astfel de meditaţie.

Astfel, oamenii de ştiinţă au putut concluziona că opt săptămâni de meditaţie conştientă au redus sentimentul de singurătate al participanţilor. În acelaşi timp, analizele de sânge au scos la iveală faptul că aceste metode de meditaţie au ajutat şi la reducerea expresiei unei gene asociate cu procesele inflamatorii.

sursa: descopera.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/efectele-singuratatii-pot-fi-alungate-printr-o-tehnica-simpla-si-sanatoasa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19