Select your Top Menu from wp menus

EDITORIAL// Nu încap pe STÂLPII din Orhei .  BĂTĂLIA partidelor VIDEO

Ultima zi de campanie electorală a scos la iveală o luptă  crâncenă între partide. Cel puţin, în văzul  lumii din  Orhei,  două partide par  a se bate crâncen. Deocamdată, pentru locurile de pe stâlpii de electricitate.

Zilele trecute, stâlpii au fost ocupaţi  de afişele electorale ale  candidatului PDM, Marian Lupu. Astăzi, o parte din afişele lui Lupu, care s-a retras din electorală,   au fost rupte.

În locul lor,   au  apărut materialele tipărite de  Partidul Şor. Acesta cheamă neîncetat şi prin orice mijloace  la boicotarea alegerilor  după ce candidata lui, Popenco,   a fost exclusă din electorală pentru încălcări în raportarea  financiară.

Bătălia pentru locuri pe stâlpi nu se încheie , însă, aici. Straturile afişelor lipite una peste alta au crescut  datorită socialistului Igor Dodon. Aşa încât  o afişă a lui Ilan Şor este acoperită de cea a lui Dodon, şi invers.

Până la urmă, iese un  amestec în care afişele celor două partide nu se mai disting şi se transformă într-un tot înreg.  Asta, deoarece  atât unul cât şi altul se află  sub aceleaşi culori (de altfel, acestea au şi viziuni  foarte apropiate).

Deosebirea esenţială  a afişelor pro-boicot de pe stâlpi constă mai degrabă în  faptul că Partidul lui Şor nu a indicat tirajul şi tipografia unde acestea au fost executate.

Lupta lui Ilan Şor cu  Igor Dodon, la moment, doar pentru spaţiul de pe stâlpi pare bizară prin prisma faptului că în anul trecut însuşi Şor recunoştea că i-a finanţat pe socialişti pe vremea când Dodon îî era un bun amic.

O vreme, Şor a fost bun amic şi cu liberal-democratul Vlad Filat. Pe acesta, în dorinţa de  a-şi proteja şi dezvolta afacerile l-a îmbunat cu bani şi daruri, inclusiv pentru întreţinerea PLDM.

Din politicieni, ce-i drept deja foşti, Şor a mai fost amic cu controversatul om de afaceri,  Veaceslav Platon.

Ultimii doi se ştie unde au ajuns şi cu ajutorul cui.

Acum, întrebarea este cui din cei doi candidaţi cu şanse reale la Preşedinţie –   Igor Dodon ori  Maia Sandu, lidera PAS, Şor cu adevărat vrea să-i pună piedici.

 În orice caz, de ochii lumii, Şor nu se poate bate cu Sandu cu afişe din simplul motiv că lidera PAS candidează fără a cheltui milioane pe publicitate de tot soiul.
Dar,  la etapa confirmării listelor de subscipţie a candidaţilor, Maia Sandu nu a trecutb prin Primăria lui Şor fără a i se crea dificultăţi. De altfel, ca şi altei, deja ex- candidate de dreapta, unionistei Vitalia Pavlicenco.

Întrebarea este dacă toată vânzoleala asta electorală a controversatului  businessman, primar şi, mai nou, politician Ilan Şor, iar apoi şi boicotul anunţat de el nu este doar un joc hâtru când spui una, gândeşti alta şi faci a treia.


Vlad Amanescu


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/editorial-nu-incap-pe-stalpii-din-orhei-batalia-partidelor-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19